CSA Steaua Bucureşti şi CSM Oradea şi-au aflat adversarele din turul preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în urma tragerii la sorţi efectuate la sediul Ligii Europene de Nataţie, de la Nyon.
Polo pe apă: Naționala masculină a României va juca în turneul preolimpic abia în februarie 2021. Cu cine suntem în grupă
Echipele vor fi izolate pe perioada acestor turnee, conform protocolului sanitar LEN. Cele 18 echipe participante in preliminarii au fost așezate in două serii, de câte doua subdiviziuni, câștigătoarele turneelor urmând să se califice în grupele competiției.
CSA Steaua, desemnată campioană naţională după suspendarea definitivă a sezonului intern din cauza pandemiei de coronavirus, a fost repartizată în Grupa A, care va fi găzduită de Siracusa (Italia). Steliştii vor juca în subgrupa A1, alături de Ortigia Siracusa, de CN Barcelona, Jadran Split (Croaţia) şi Primorac Kotor (Muntenegru). În subgrupa A2 vor evolua VK Szolnok (Ungaria), Mladost Zagreb (Croaţia), Paix d’Aix (Franţa) şi Ydraikos (Grecia).
CSM Oradea face parte din Grupa B, care va fi găzduită de Budapesta, orădenii urmând să joace în subgrupa B2, alături de Vouliagmeni (Grecia), AN Brescia (Italia) şi Enka Istanbul (Turcia). În subgrupa B1 au fost repartizate OSC Budapesta (Ungaria), Sintez Kazan (Rusia), Radnicki Kragujevac (Serbia), CN Terrassa (Spania) şi Tourcoing (Franţa).
Sistemul de joc este acelasi pentru ambele grupe. Se joaca fiecare cu fiecare in subdiviziuni, apoi echipele de pe primul loc vor disputa finalele turneelor. Câștigătoarele se alatură celor 10 formatii detinatoare de wild-carduri in grupele competitiei.
Câştigătoarele celor două subgrupe se vor înfrunta într-o finală, iar câştigătoarea acestui baraj şi a grupelor se va califica în faza următoare a competiţiei.
Echipele din grupele Ligii Campionilor deținătoare de wildcard: Ferencvaros Telekom (Ungaria), Olympiacos Pireu (Grecia), Pro Recco (Italia), CNA Barceloneta (Spania), Jug AO Dubrovnik (Croatia), CN Marseille (Franta), Jadran Herceg Novi (Muntenegru).Spandau 04 (Germania), Dinamo Tbilisi (Georgia), Waspo 98 Hannover (Germania).
Cele 12 echipe care vor juca în grupele principale vor fi impărțite în două serii. Primele 4 clasate din fiecare serie se vor califica la Turneul Final Eight (Hanovra, 3-5 Iunie). Waspo Hannover este calificată la turneul final în calitate de organizatoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER