16 ani s-au scurs de la ultima prezență a naționalei la o ediție a JO (Atlanta, loc 11), răstimp în care s-au schimbat antrenori, oficiali, bazine sau jucători. Visul olimpic a rămas însă intact, iar la Edmonton, în Canada, națiunea care ne-a stopat în 2008 drumul spre Beijing, țelul poate fi atins.
1. CUM NE CALIFICĂ‚M? Terminăm între primele patru echipe în grupă și jucăm în cruciș cu o echipă din seria B. Dacă batem în sferturi mergem la JO.
2. PE CINE TREBUIE SĂ‚ EVITĂ‚M? Ideal e să încheiem pe locul secund pentru a ne întâlni cu Brazilia sau Argentina. Locurile 3 sau 4 în grupă sunt riscante, pentru că Spania (probabil 1B) și gazda Canada (probabil 2B) ar fi dificil de scufundat.
3. ATUURILE ROMÂNIEI Blocul defensiv, prezența unui centru de talie mondială: Cosmin Radu și omogenitatea grupului. Cinci jucători evoluează împreună la prima reprezentativă de peste 10 ani.
4. SLĂ‚BICIUNILE TRICOLORILOR Nevalorificarea situațiilor de om în plus și indecizia la aruncările de la mare distanță.
5. CINE INTRĂ‚ ÎN APĂ‚ Selecționerul Istvan Kovacs a deplasat 13 jucători: Stoenescu, Drăgușin – Radu, Negrean, Diaconu, Iosep, Bușilă, Chioveanu, Matei, Goanță, Georgescu, Ghiban, Kadar, Drăgușin.
6. CINE E GERMANIA Valoric, Manschaftul condus din apă de experimentatul goalkeeper Tchigir e de același nivel cu România. La ultimul meci oficial, nemții ne-au învins la Campionatul European din Eindhoven, în ianuarie, scor 10-9. Înainte de preolimpic, ei s-au pregătit în SUA în compania unor echipe de prim rang.
7. UNDE VEDEM MECIURILE Toate partidele competiției pot fi urmărite live pe internet la adresa www.finaedmonton2012.com.
Dacă batem Germania în primul meci, atunci vom pleca la drum cu un moral și mai putenic Dragoș Stoenescu, goalkeeper România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER