Andrei Iosep a fost desemnat noul antrenor al echipei naționale de polo a Marii Britanii
Poloistul Andrei Iosep, care a încheiat sezonul ca jucător în Spania la formația C.D.Waterpolo Navarra, a confirmat, miercuri, că a acceptat postul de antrenor principal al echipei naționale a Marii Britanii.
Într-un interviu acordat portalului britanic gbwaterpoloblog, Andrei Iosep a declarat că a acceptat postul de antrenor al naționalei Marii Britanii după ce a fost contactat de căpitanul acesteia de la JO din 2012, Craig Figes. „Am fost contactat de Craig Figes, care mi-a propus funcția și nu am stat de două ori să mă gândesc”, a afirmat Iosep, care a fost și el prezent la Jocurile Olimpice din 2012 ca jucător al echipei României.
Nici Iosep și nici staful reprezentativei noastre nu au făcut vreun anunț oficial în ceea ce privește o nouă convocare în echipa României în calitate de jucător.
Andrei Iosep a precizat în interviul de miercuri că va sosi în România cu echipa Marii Britanii la turneul din perioada 5-7 iulie, la care mai participă poloiștii tricolori, naționala Slovaciei și cea de tineret a Ungariei.
„Am fost angajat să pregătesc turneul din România și cel de calificare la viitoarea ediție de Campionat European. Nu voi avea destul timp să fac tot ce mi-aș dori să fac, dar cu colaborarea jucătorilor sper să îmbunătățesc calitățile echipei” a explicat Iosep.
De-a lungul carierei de jucător, Andrei Iosep a cucerit cinci titluri naționale și cinci Cupe ale României cu Dinamo București, după care a evoluat la echipe din Italia, Ungaria, Croația și Spania.