Căpitanul naționalei de polo, Cosmin Radu (30 de ani), a ratat trei ediții ale Jocurilor Olimpice, chiar în meciurile decisive. După ce s-a calificat cu prima reprezentativă la turneul preolimpic din Edmonton (1-8 aprilie), jucătorul cotat drept cel mai bun centru al lumii susține că România are șanse reale de a merge la JO. Ieri, în singura sa zi liberă, jucătorul croaților de la Mladost Zagreb a făcut o vizită fulger la ProSport, moment pentru un interviu fulger.
SPERIETOAREA
„La preolimpic, doar Muntenegru este favorită certă. Restul echipelor sunt de același nivel cu noi. Și Canada, și Germania, și Grecia, chiar și Spania. Pe iberici i-am bătut de două ori la Europeanul din 2010. Probabil vom fi împărțite trei echipe puternice într-o grupă și trei în cealaltă serie. Suntem șase formații pe patru locuri de Londra și am încredere că ne vom califica”
Lupta cu bătrânii
„Eu am început poloul la 11 ani, în 1992, pe când actualul portar al Germaniei, rusul Aleksandr Tchigir, avea deja bronzul olimpic câștigat cu Uniunea Sovietică. Acum are 43 de ani și mă voi reîntlni cu el la preolimpicul de la Edmonton. Nu știu când mă voi lăsa de polo, dar la un moment dat va trebui să mai ies din apă”
EPAVA DIN GIULEȘTI
„Eu am făcut parte din ultima generație care s-a antrenat în bazinul Rapid din Giulești, iar acum sunt cuprins de stări diferite când trec pe acolo. Nostalgie, tristețe, furie… Asta e viața, dar mă bucur că se vor construi piscine noi în România.
IZVORANI, LA CAPĂ‚TUL PÂMÂNTULUI
„Naționalele de seniori și juniori se pot antrena perfect la Izvorani, dar pentru meciurile oficiale e o locație mai puțin fericită, pentru că cel mai simplu le-ar fi oamenilor din sat să ajungă la partide. Pentru că e situată la 30 km de București, ne-am obișnuit să vină doar prietenii și familiile la confruntările noastre”
COSMIN ȘI ACTORIA
„Normal că uneori simulez și eu, dar rar. Noi, românii, nu prea apelăm la astfel de trucuri pentru a-I impresiona pe arbitri. Maeștri la acest capitol sunt italienii, care se prefac mereu că sunt loviți”.
ANTRENORUL LUI RADU
„Dacă aș fi antrenorul lui Cosmin Radu, i-aș sugera să mai lucreze la două capitole: să se apere mai bine și implicit să fie atent cum își ține brațele. Dar și să-și îmbunătățească înotul”.
Mândru că a jucat cu Hagiu
„Dintre toți foștii jucători români, mi-am dorit să-l am coleg pe Vlad Hagiu. Am apucat să evoluez în aceeași echipă cu el înainte de a-mi deveni antrenor la națională”
800 DE LEGITIMAȚI ÎN ROMÂNIA
„Nu cred că e o minune ce am făcut noi în ultimii ani în contextul în care suntem doar 800 de jucători legitimați. Faptul că suntem puțini nu este important. Noi am avut mereu tradiție în polo și, în diferite decade, naționalele s-au descurcat pe plan mondial”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER