BOMBĂ‚!** Africa de Sud s-a retras de la JO, iar naționala României e tot mai aproape de Londra
Naționala de polo a României poate scăpa de fantasma ratărilor JO, ultima prezență la competiția celor cinci cercuri consemnându-se în urmă cu 16 ani, la Atlanta, loc 11. O informație furnizată aseară de oficialii FINA a agitat apele poloului mondial, iar șansele tricolorilor de a intra în sprintul de posesie din bazinul londonez au crescut vertiginos.
Valurile au fost strârnite de o decizie a forului de profil din Africa de Sud, care a anunțat că nu-și va mai trimite în Marea Britanie selecționata masculină, deja calificată din postura de campioană a continentului. Știrea a sosit ca un tub de oxigen pentru națiunile europene, FINA n-a fost lipsită de reacție, iar decizia a venit firesc. Locul rămas vacant va fi aruncat în vârtejul turneului preolimpic de la Edmonton, programat în perioada 1-8 aprilie. Acolo vor mai plonja echipe precum Canada, China sau Brazilia.
În primele nouă echipe la Euro din Olanda
Explică oficialul FRP, Radu Diaconescu: „În Canada erau puse la bătaie trei locuri pentru 12 formații, dar acum selecționatele se vor bate pentru patru bilete. Șansele noastre sunt mai mari, dar trebuie să trecem cu bine de Campionatul European din Eindhoven (n.r. 16-29 ianuarie), unde ar trebui să terminăm în primele nouă reprezentative”. La ce se referă de fapt Diaconescu? Italia, Serbia, Ungaria și Croația sunt deja calificate la JO în urma pozițiilor pe care s-au clasat la Mondialul din Shanghai. Și cum cvartetul va termina 99% și Europeanul de la Eindhoven în plutonul fruntaș, România vizează cele cinci locuri de pe rampa de lansare spre preolimpicul din aprilie. Ca un exercițiu de imaginație, dacă echipele mai-sus menționate se claseză la CE pe locurile 1-4, pozițiile 5-9 sunt urmărite de cinci teamuri de valori sensibil egale: Muntenegru, Spania, Grecia, Germania și România. Dacă se vor respecta calculele hartiei, iar elevii lui Kovacs Istvan vor evolua la turație maximă, drumul spre turneul preolimpic pare rezolvat.
200 zile mai sunt până la debutul Jocurilor Olimpice
România a învins, la Istanbul, Turcia, scor 16-3, într-un meci din etapa a treia a preliminariilor Ligii Mondiale
Tricolorii au fost repartizați în grupă la Euro alături de Serbia, Croația, Muntenegru, Spania și Germania