Cel mai valoros poloist român al momentului, Cosmin Radu (33 de ani), și-a lansat luni, cu o zi înainte de meciul de Ligă Mondială cu Ungaria, propriul brand de echipament sportiv. Acesta este dedicat în exclusivitate jocului cu mingea pe apă, se numește „Cosmo” și are drept simbol un peștișor stilizat.
„Este un proiect început în urmă cu un an și am plecat de la ideea de a avea un produs de calitate în România”, a declarat Cosmin Radu în cadrul unei conferințe de presă. Brandul Cosmo vine sub o formă variată de produse, de la slipuri, costume pentru fete, halate, tricouri, șorturi, treninguri sau căști, care vor fi personalizate în funcție de opțiunile cluburilor. Majoritatea vor fi produse în România, cu materiale de cea mai bună calitate importate din Italia, cu excepția halatelor și a căștilor, care vor fi aduse direct din Peninsulă.
Prin această mișcare, Cosmin Radu se lansează și în lumea afacerilor. Întrebat dacă experiența din sport îl va ajuta și în business, el a declarat: „Din sport am învățat că trebuie să faci lucrurile cât mai bine”. Cosmin Radu a ținut ca primul slip să-l dea cadou fostului său coleg Andrei Iosep, acum antrenor la Dinamo. Pe partea din spate a slipului era desenat un cal, aluzie la apelativul sub care este cunoscut Iosep în lumea poloului.
Produsele vor fi disponibile în curând pe magazinul online cosmopolo.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER