CE de polo din 2012 va avea loc, în premieră, în luna ianuarie

Campionatul European de polo din 2012 va avea loc, în premieră,
în luna ianuarie, din cauza Jocurilor Olimpice de la Londra.

Organizatorii Campionatului European de polo, din 2012, care va
avea loc în Olanda, au lansat joi website-ul oficial al competiției
(www.ekwaterpolo2012.nl) și au
anunțat perioada de disputare a competiției, între 16 și 29
ianuarie, la Eindhoven. Competiția continentală va fi organizată
astfel în premieră în luna ianuarie, din cauza calendarului
aglomerat din 2012, care include nu doar Turneul final al Ligii
Mondiale, cât mai ales Jocurile Olimpice de la Londra.

Atât meciurile feminine, cât și cele masculine, de la CE din
Olanda se vor disputa într-un complex acvatic acoperit – Pieter van
Hoogenband Swimming Stadium.

Naționala României este angrenată în calificările la Campionatul
European din Olanda, evoluând în grupa F, pe care o conduce, cu
maximum de puncte (9), după trei jocuri. Tricolorii mai au de
disputat următoarele partide: România-Ucraina (11 mai, la Oradea),
Slovacia-România (18 iunie) și România-Israel (2 iulie, la
Oradea).

Sursa: Mediafax

Publicat: 29 04. 2011, 15:16
Actualizat: 29 04. 2011, 15:17