CS Dinamo a emis un comunicat pe pagina oficială de Facebook prin care anunță decesul jucătorului de polo.
Clubul a dorit să păstreze anonimatul în privința sportivului, cel mai probabil până la transmiterea informației către famile. ProSport a aflat că numele poloistului care și-a pierdut viața este Andrei Drăghici (23 de ani). Sportivul s-a simțit rău în apă și a fost scos de către colegii săi, iar pe bancă și-a pierdut cunoștința.
După aproximativ o oră de resucitări, medicii au anunțat decesul tânărului poloist.
Andrei Drăghici s-a născut la Oradea și practica polo pe apă de la vârsta de 9 ani. A evoluat la Crișul Oradea, la juniori și la seniori, iar în urmă cu cinci ani a primit propunerea antrenorului Aurelian Georgescu de a se transfera la Corona Sportul Studenţesc. ProSport transmite condoleanțe familiei și clubului Dinamo.
Din comunicatul emis de Clubul Sportiv reiese că Andrei Drăghici nu avea nicio problemă de sănătate cunoscută și nu se știe cauza decesului la acest moment.
Doctorii au declarat decesul în jurul orei 13:00.
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău.
Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.
Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute. Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare. Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar. Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!”, este comunicatul emis de CS Dinamo.
Din informațiile ProSport, se pare că familia a fost anuțată despre teribila veste, iar aceștia au plecat imediat spre București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER