Cosmin Radu, căpitanul naționalei de polo, va evolua la Primorje Rijeka
Poloistul Cosmin Radu va juca din sezonul viitor la formația Primorje EB Rijeka, după doi ani petrecuți, tot în Croația, la Mladost Zagreb.
Potrivit presei croate de joi, Cosmin Radu (32 de ani, 1.93 metri, 105 kilograme) a parafat înțelegerea și este „stângaciul” de care Primorje avea nevoie pe postul de centru pentru sezonul viitor.
Component de bază al naționalei României, al cărei căpitan a fost și la JO de la Londra și cu care va participa la CM de la Barcelona, din luna iulie, Cosmin Radu a evoluat în carieră la Rapid București, apoi în Italia, la Rari Nantes Florentia (între 2004-2011), iar ultima dată la Mladost Zagreb.
Noul club al poloistului român, care se va prezenta în 3 iunie la reunirea naționalei, a câștigat Liga Adriatică în 2013 și titlul de vicecampioană în întrecerea internă.