CSA Steaua, campioana națională la polo feminin
Poloistele steliste au cucerit aseară titlul de campioane naționale, la finalul unui sezon fantastic. Elevele antrenorilor Eugen Georgescu și Andrei Stoicuț au fost neînvinse în actuala ediție de campionat, înregistrând cinci victorii și un egal, la finalul celor trei turnee. În ultima fază a competiției, disputată la Oradea, stelistele și-au adjudecat titlul după ce au învins echipa gazdă cu 11-13 (2-4, 2-3, 3-2, 4-4), astfel că ultimul meci, disputat în compania adversarelor de la Torpi Târgu Mureș nu mai era unul cu miză pentru roș-albastre. Cu toate acestea, ele au intrat în bazin hotărâte să obțină încă o victorie. Cu 30 de secunde înainte de fluierul final, când CSA Steaua București conducea cu 12-9, antrenorul de la Torpi Târgu Mureș și-a scos echipa din bazin. Arbitrii au decis să încheie partida cu scorul de 6-0 în favoarea campioanelor.
” Echipa a crescut mult în valoare față de anul trecut, când ne-am clasat pe locul secund. Este meritul fetelor, au muncit foarte mult, iar acest titlu de datorează în primul rând lor. Mă bucur că am putut să ne aducem și noi aportul la palmaresul CSA Steaua București din acest sezon. Cele mai multe dintre sportive sunt componente de bază în lotul național de junioare. Îmi doresc ca toate să ajungă să fie cooptate la naționala de senioare. Abia atunci pot spune că mi s-a împlinit cu totul visul pe care-l am de 10 ani”, a declarat antrenorul stelist Eugen Georgescu.
Echipa de polo feminin seniori Steaua București a fost înființată în urmă cu un an, iar cele mai multe sportive sunt încă la vârsta junioratului. Ele au fost formate de ani buni de tehnicienii Eugen Georgescu și Andrei Stoicuț. Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” a început acest proiect în urmă cu 10 ani, încheind protocoale cu două școli din București prin care antrenorii steliști predau gratuit înotul fetițelor din clasele 0 și I. În timp, cele talentate au fost îndrumate către polo, formând astfel o „pepinieră” pentru actuala echipă de senioare CSA Steaua București.