Cum mai ajungem la JO?

Redactor:
Andru Nenciu
Cum mai ajungem la JO?
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport vă prezintă pașii pe care singura națională masculină
cu șanse la JO ar mai trebui să-i facă pentru a ajunge la Londra.
Drumul, unul extrem de lung, e presărat cu obstacole la fiecare
colț. Mai jos aveți variantele prin care tricolorii își pot atinge
obiectivul.

1. Dacă luăm în calcul șansele matematice de calificare
la Londra, România a irosit două ocazii până acum.

Practic, ambele țineau doar de un scenariu fantasmagoric. Pentru că
tricolorilor le-ar fi fost imposibil să câștige Liga Mondială (nu
s-au calificat la turneul final) – competiție repurtată de Serbia
-, iar pătrunderea între primele trei la Shanghai părea o țintă
ireală. Rezervările pentru Londra le țin deja în cască Italia,
Ungaria și Croația, cea de-a patra, Serbia, rezolvându-și
calificarea după cum am menționat mai sus. Ca gazdă a JO, Marea
Britanie își vede doar de amicale.

2. Un alt val peste care trebuie să treacă naționala îl
reprezintă barajul pentru calificarea la CE de la Eindhoven
(ianuarie 2012).
Pentru că și-au asigurat intrarea în
play-off de pe primul loc în grupă, Cosmin Radu și colegii săi vor
întâlni în octombrie, poate, o formație mai facilă, situată pe
locul secund într-o altă serie. Există însă și două selecționate de
evitat: Rusia și Macedonia.

3. Odată ajunsă la Eindhoven, naționala își propune o altă
țintă.
Să termine între primele șase pentru a se propulsa
la turneul din Edmonton (aprilie 2012), ultima bătălie care poate
duce la JO. Condiția? În contextul în care cele patru echipe deja
calificate la JO (Serbia, Italia, Ungaria, Croația) vor încheia în
plutonul fruntaș, România poate termina și pe poziția a zecea și
tot prinde turneul din Canada. Cvartetului mai sus-menționat i se
alătură în drumul spre JO cel mai bine clasată echipă la CE (să
spunem locul 5), șansele cele mai mari deținându-le Spania și
Muntenegru.

4. În ipoteza că România ajunge la Edmonton (aprilie 2012),
turneul din Canada va fi unul de foc.
Pentru cele trei
locuri se vor bate țara gazdă și echipe puternice precum Spania sau
Muntenegru, Germania, Rusia sau Grecia!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Dispar acești bani cash. Schimbare pentru cei care plătesc în numerar
Dispar acești bani cash. Schimbare pentru cei care plătesc în numerar
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×