Debut cu stângul la CM de polo: România – Australia 8-9!** Kadar&co au condus și la 3 goluri

UPDATE: România a
început cu stângul Campionatul Mondial de la Shanghai! Elevii lui
Kovacs au condus și la trei goluri diferență (6-3), dar s-au văzut
egalați și învinși pe finalul meciului. România – Australia, 8-9
((2-1, 2-1, 3-3, 2-4), iar pentru români urmează meciurile cu
Serbia și China.

Marcatori:
România – C. Radu 2 goluri, Negrean 2, R. Georgescu 2, Kalman 1,
Iosep 1.
Australia – Miller 3, Roach 2, Campbell 2, Howden 1, Younger
1.

Următoarele două partide ale tricolorilor se vor juca în compania
Serbiei (miercuri), respectiv a Chinei (vineri). Al doilea meci de
luni, din grupa B, se va disputa între Serbia și China.

În primele două meciuri din grupa A, jucate tot luni, Ungaria a
învins Muntenegru, cu 11-10, iar Spania a dispus de Kazakhstan, cu
18-5.


Clasată pe 7 la ultimul Mondial (Roma 2009), naționala României
pornește în această dimineață (ora 7:00, live pe TVR 2), la
Shanghai, cursa pentru menținerea la suprafața apei a poloului de
înaltă clasă. Australia e primul adversar din Grupa B.

Elevii lui Istvan Kovacs s-au acomodat în cele patru zile cu
diferența de fus orar (plus 5 față de București) și ieri au plonjat
în premieră în bazinul acoperit care va găzdui competiția. „Are o
capacitate de 5.000 de locuri și dimensiuni de 50 m pe 25 m, ca
Bazinul din Oradea. Doar că are adâncimea de 4 metri! Dacă te duci
la fund, acolo rămâi!”, a glumit Cosmin Radu, referindu-se la
diferența de 1,5 m adâncime față de piscina din Oradea.

Cât despre australieni, jucătorii de la Antipozi nu se vor baza pe
goalkeeperul Stanton, depistat pozitiv în primăvară, dar vor marșa
pe forța unor jucători de top precum Campbell și McGregor.

Grupa A: Spania, Muntenegru, Ungaria ,
Kazahstan

Grupa B: Serbia, România, Australia, China

Grupa C: Croația, Canada, Brazilia, Japonia

Grupa D: Italia, SUA, Germania, Africa de
Sud

– ocupanta primului loc în grupă merge direct în sferturi
– În barajul pentru sferturi vor juca 2A – 3B, 2B – 3A, 2C – 3D, 2D
– 3C

PROGRAMUL
TRICOLORILOR

Azi,7:00, TVR 2: România – Australia
20 iulie: Serbia – România
22 iulie: România – China
ª meciurile se vor juca în bazin acoperit, din cauza umidității
extrem de ridicate din Shanghai

Publicat: 17 07. 2011, 22:29
Actualizat: 18 07. 2011, 09:41