*Biroul federal al FR de polo a validat decizia conform căreia Vlad Hagiu va părăsi naționala de seniori. Rămâne de văzut de ce resurse financiare va dispune federația pentru a aduce un antrenor străin
*Dacă oficialii FRP nu vor reuși să aducă un tehnician străin, variante ar putea fi Dorin Costrăș sau Viorel Rus
*Vlad Hagiu va conduce reprezentativa de juniori Under 15
Reprezentativa de polo, unica selecționată tricoloră calificată la JO 2012, a rămas fără antrenor. Pentru că disensiunile dintre Vlad Hagiu (foto) și nucleul de bază al echipei nu s-ar fi încheiat, probabil, nici peste 10 ani, oficialii federației au ales o soluție de compromis. L-au trecut în fruntea selecționatei U 15 pe omul care a dus naționala mare până pe locul 4 la CE 2006!
Morală sau nu, decizia naște o serie de interpretări, împrăștie confuzie, dar, teoretic, ar trebui să asigure un climat de liniște. De ce? Grupul jucătorilor cu experiență ar răspunde convocărilor, iar cel mai bun centru al lumii, Cosmin Radu (32 de ani), ar urma să revină în șaptele tricolor.
Problema salariului
Federația condusă de tridentul Grințescu-David-Niță e nevoită să găsească în cel mai scurt timp un tehnician străin, principala doleanță a jucătorilor care dau greutate echipei. Nu se știe însă cum vor suporta salariul unui tehnician de top. O altă pistă o reprezintă Dorin Costrăș (CSM Digi Oradea) și Viorel Rus (Dinamo). Hagiu, care în Biroul Federal nu a mai avut sprijinul niciunui membru, nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER