Dinamo, la un pas de finală!** Poloiștii lui Rus au câștigat și al doilea meci jucat în Ghencea, 5-4 cu Steaua

Următoarea întâlnire e sâmbătă, în Bazinul Floreasca

Semifinala dintre Steaua și Dinamo și-a consumat ieri al doilea act, programat tot în Bazinul din Ghencea. După ce luni s-au impus cu 8-6, poloiștii antrenați de Viorel Rus și Robert Fiereșteanu și-au trecut în cont al doilea succes, scor 5-4 (0-0, 2-2, 2-1, 1-1). Dinamo conduce cu 2-0 la general și mai are nevoie de o singură victorie în următoarele trei partide pentru a se califica în finala Superligii.

Meciul de ieri a fost mult mai echilibrat decât cel din debutul seriei. Steaua a avut mai mult inițiativa, dar portarul Dragoș Stoenescu (foto) a apărat senzațional. „Militarii” s-au blocat în fața porții adverse, unde n-au reușit să valorifice nicio superioritate din cele 12 avute. Robu 2 goluri, Demeter, Enescu și George Georgescu au fost marcatorii care au adus Dinamo la un pas de finală. Pentru Steaua au înscris Oanță 3 și Mihnea Gheorghe.

Încă un acoperiș la Wimbledon

Terenul numărul 1 de la All England Club (11.500 de locuri), care găzduiește turneul de la Wimbledon, va beneficia din 2019 de un acoperiș retractabil, asemănător celui folosit și pe Arena Centrală. Astfel, 26.500 de spectatori vor putea asista începând din 2019 la meciurile de tenis, indiferent de condițiile atmosferice.

Halep, victorie la Marrakech

Simona Halep, locul 58 WTA, s-a calificat, ieri, în turul doi la Marrakech (Maroc), după 6-1, 6-3, cu Nina Bratchikova, locul 110 WTA. În turul doi, românca o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre italianca Francesca Schiavone, a șasea favorită, și croata Petra Martic. Pentru calificarea în turul doi, Halep va primi 30 de puncte WTA.

Publicat: 24 04. 2013, 08:27
Actualizat: 24 04. 2013, 13:50