Georgia-România, scor 5-11, în barajul pentru CE de polo din 2012
Naționala de polo a României a învins sâmbătă, în deplasare, reprezentativa similară a Georgiei, scor 5-11 (2-2, 2-1, 1-4, 0-4), în meciul tur din barajul pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 2012 (Olanda).
Partida retur va avea loc în 29 octombrie, pe teren propriu. În celelalte meciuri tur din baraj s-au înregistrat rezultatele: Germania-Malta 21-5, Grecia-Slovacia 13-7, Franța-Macedonia 8-6, Rusia-Spania 6-13 și Slovenia-Turcia 5-7.
Tricolorii au câștigat grupa preliminară F de calificare la baraj, cu un bilanț de cinci victorii și un rezultat de egalitate, rezultatele înregistrate fiind următoarele: 14-4 și 18-4 cu Israel, 8-5 și 7-7 cu Slovacia și 19-6 și 18-3 cu Ucraina.
Potrivit regulamentului, câștigătoarele grupelor preliminare au fost capi de serie la tragerea la sorți a meciurilor de baraj. Câștigătoarele acestora se vor califica la turneul final al Campionatului European din 2012, din Olanda. Acesta va avea loc la Eindhoven, fiind calificate direct primele cinci clasate la ediția din 2010 a Campionatului European, adică Croația, Italia, Serbia, Ungaria și Muntenegru, plus Olanda, în calitate de națiune organizatoare.
Sursa: Mediafax