Îl pierdem pe Radu!?** Croații vor să-l naturalizeze pe unul dintre cei mai buni poloiști ai lumii
Contactat de ProSport, Cosmin spune că „vrea să joace doar pentru România!”
Croația e campioana olimpică en-titre
În contextul relației încordate dintre componenții naționalei și oficialii FRP, o nouă lovitură ar putea veni pentru singura reprezentată la JO a sporturilor de echipă românești. După ce a informat de anul trecut federația că nu mai răspunde convocărilor până nu se vor rezolva o serie de doleanțe ale tricolorilor, Cosmin Radu (31 de ani), cel mai bun centru al lumii, e dorit la naționala Croației. Om de bază al echipei croate Mladost Zagreb, bucureșteanul format de Rapid i-a luat ochii selecționerului campioanei olimpice, Ivica Tucak. „Nu cunosc vreun antrenor în lume care nu și l-ar dori pe român. Croația beneficiază de foarte mulți poloiști talentați, dar jucători precum Radu ne lipsesc! Dacă el își va manifesta dorința de a deveni component al formației noastre, atunci este binevenit și ne-ar face mare plăcere să-l avem printre noi”, a spus Tucak, chestionat de jurnaliștii de la sportshr.net. Odată ușa deschisă, croații par acum să aștepte reacția lui Cosmin.
Rath a cântat două imnuri
Nu ar fi pentru prima dată când o forță a poloului mondial ar lăsa de înțeles că vrea să-l naturalizeze pe Cosmin. Potrivit unor surse, pe când juca la RN Firenze, în Italia, golgheterul României a fost dorit în „Squadra Azzurra”, stângaciul cvadruplu campion cu Rapid fiind creditat drept cel mai bun centru din campionatul peninsular, peste Alessandro Calcaterra. Pentru „Il Settebello” a evoluat și un alt fost mare poloist român, Bogdan Rath. Acesta a jucat pentru România la JO 1996, iar opt ani mai târziu a mers cu Italia la JO de la Atena. O imagine antologică s-a produs la un meci Italia – România, când Rath a intonat ambele imnuri.
Cosmin nu pare însă ispitit de interesul croaților. Contactat telefonic de ProSport, fostul căpitan al naționalei, echipă calificată la CM din Barcelona din vară, a spus: „Este o onoare ca o echipă de valorea Croației să vrea să joc pentru ea, însă ceea ce eu îmi doresc este să evoluez pentru naționala României”.
Dacă până pe 27 martie FR de Polo nu va îndeplini condițiile jucătorilor, România ar putea alinia o echipă inedită la meciul cu Italia, de acasă, din Liga Mondială
Croația e campioană europeană în 2010, la Zagreb
Cosmin (1,93 m / 105 kg) e golgheterul Campionatului Mondial din 2011