Selecționerul naționalei de polo a României, Istvan Kovacs, a fost la un pas de a nu mai avea pe cine să bage ieri în bazin la meciul cu SUA! Decimați de arbitri, tricolorii au pierdut cu 12-14 și trebuie să câștige următoarele două jocuri pentru a se califica la Campionatul Mondial.
La finele jocului cu americanii, din sferturile de finală ale competiției de la Oradea, pe banca de rezerve a naționalei României mai rămăsese un singur jucător, portarul de rezervă Mihai Drăgușin. Pe rând, Alexandru Matei, Goanță, Chioveanu, Cosmin Radu și Kalman Kadar au fost eliminați de arbitrii Moliner (Spania) și Șaidarov (Rusia), care au decimat naționala României. „În toată cariera mea nu am văzut așa ceva, pur și simplu arbitrii ne-au oprit să învingem”, declarat la final fostul mare jucător Vlad Hagiu. Rus: „Așa nu ai cum să reziști”
Cei doi „fluierași” au dictat nu mai puțin de 23 de eliminări în tabăra României, ceea ce înseamnă că în fiecare repriză americanii au beneficiat de aproape șase atacuri (dintr-o medie de opt) cu om în plus. „În asemenea condiții nu ai cum să reziști. Poloiștii români nu joacă atât de agresiv încât să fi necesitat atâtea eliminări”, a punctat fostul selecționer Viorel Rus.
Chiar și așa, românii au luptat admirabil în fața vicecampionilor olimpici de la Beijing, reușind trei reprize egale: 1-1, 4-4, 4-4. În ultimul sfert s-a intrat de la scorul de 9-9, însă oboseala, deciziile arbitrilor și lipsa unor variante de rezervă au înclinat balanța spre americani, care s-au impus cu 14-12. Pentru români au marcat: Negrean 4, Iosep 4, Radu 1, Chioveanu 1, A. Crețu 1, R. Georgescu 1.
Jucăm cu Iran și,posibil, Australia
Învinși în sferturi, tricolorii vor juca în turneul pentru locurile 5-8. Azi vor întâlni Iran (ora 17:00), echipă pe care au învins-o în Grupa A cu 26-1. Duminică, de la ora 11:30, România va întâlni, pentru locul 5, învingătoarea dintre China și Australia, un succes asigurându-ne biletul pentru Campionatul Mondial din 2011.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER