Învinși de campionii olimpici!**

Echipa națională de polo a României a fost învinsă, joi, de campioana olimpică Ungaria, în meciul pentru locurile 5-8, scor 13-8 (3-1, 3-3, 4-2, 3-2), astfel că va juca ultima partidă de la CM din Italia pentru clasarea finală pe locurile 7-8.

Meciul a fost "deschis" de Ungaria, care a marcat rapid pentru 2-0 și 3-1, prin Kiss, Negrean înscriind singurul gol al primei reprize pentru România.

Căpitanul Cosmin Radu a redus scorul în primul minut al reprizei secunde, 3-2, dar același Kiss Gergely a mărit avantajul pentru Ungaria, 4-2 (min. 14). Până la pauza mare, Ungaria a reușit să-și păstreze avantajul, 6-4.

Partida a continuat destul de echilibrat în repriza a treia, însă România a cedat la scor pe final, 13-8, Ungaria rămând invincibilă în istoria întâlnirilor directe oficiale cu tricolorii.

Golurile României au fost marcate de C. Radu, Negrean, Kadar, Iosep, Dina, Ghiban, R. Georgescu, Diaconu.

Tot joi, Italia a învins China, în disputa pentru locul 11, cu 14-7, iar campioana europeană Muntenegru a trecut de Australia, cu 8-7, ocupând locul 9 la ediția din acest an a Campionatelor Mondiale de la Roma.

În cursul zilei mai sunt programate meciurile Canada – Germania (locurile 5-8), dar și semifinalele între Serbia – Croația și Spania – SUA.

Echipa României și-a îndeplinit obiectivul încă de duminică, atunci când a obținut calificarea în primele opt formații ale lumii, după victoria cu 7-5 în fața Australiei.

În ultimul meci de la Campionatul Mondial din Italia, naționala României va întâlni echipa învinsă din partida Canada – Germania, pentru clasarea finală pe locurile 7-8, meciul fiind programat sâmbătă (ora 10.00).

VEZI AICI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A MECIULUI UNGARIA – ROMÂNIA

AL PATRULEA SFERT

FINAL DE PARTIDĂ‚!

MIN 8 Biros reușește un gol superb, după o aruncare de la distanță

MIN 8 Diaconu șutează telefonat, iar portarul Ungariei respinge 

MIN 7 România se apără excelent și reușește recuperearea

MIN 7 GOOOOLLLL ROMÂNIA !!!! Diaconu înscrie din 8 metri după o aruncare superbă cu apa

MIN 6 Edi Andrei încearcă o aruncare, însă mingea se lovește de apărarea maghiarilor

MIN 5 Madaras înscrie pentru Ungaria

MIN 4 Ungaria combină perfect și își demonstrează clasa, ducând scorul la 11-7

MIN 3 Combinație superbă a României, Iosep trage la  colțul lung, însă portarul ungurilor este la post

MIN 3 Superioritate pentru România, moment în care Kovacs cere timeout

MIN 2 Radu Cosmin se apără excelent și oprește atacul Ungariei

MIN 1 GOOOOLLLL ROMÂNIA!!!!!!! Kalman Kadar înscrie după o aruncare la colțul scurt

MIN 1 România are primul atac

 

AL TREILEA SFERT

MIN 8 Ungaria termină în atac. Poarta lui Stoenescu este asediată, însă scorul rămâne neschimbat

MIN 8 România mai irosește un cotraatac și este nevoită să se apere

MIN 7 Hosnyanszky înscrie, după o aruncare din 5 metri

Min 7 Varga înscrie pentru Ungaria și duce scorul la 9-6

MIN 7 Ghiban trage în mijloc, nicio problemă pentru portarul Ungariei

MIN 6 GOOOLLL ROMÂNIA!!!!!!!!! Iosep înscrie superb, după un gol la colțul scurt

MIN 6 Madaras înscrie superb, după  ce trimite o torpilă în vinclul lui Stoenescu

MIN 5 GOOOLL ROMÂNIA!!!!!!!!! Ramiro Georgescu înscrie!

MIN 4 Szivos înscrie pentru Ungaria

MIN 4 Ocazie ratată de Alexandru Matei, care nu găsește spațiul porții din 2 metri

MIN 3 Dragoș Stoenescu intervine superb la o boltă executată de unguri

MIN 1 Alexandru Matei reușește o aruncre, însă portarul Ungariei reține

MIN 1 România are primul atac

AL DOILEA SFERT

MIN 8 GGOOOOLLLL ROMANIA !!!!!! Alexandru Ghiban reușește să înscrie după o combinație cu Edi Andrei

MIN 7 Aruncare de la 5 metri pentru Ungaria, Peter Biros nu ratează și duce scorul la 6-3

MIN 7 GOOOLLLLL ROMÂNIAAAA!!!!! Edi Andrei înscrie după o aruncare la vinclu

MIN 6 Ungaria se desprinde la 5-2  prin Varga

MIN 6 Gergely este de neorpit! Înscrie din nou, după o aruncare de la distanță

MIN 5 Kadar intervine salutar și interceptează un balon care ar fi ajuns în 5 metri

MIN 4 Excelentă intervenție a lui Stoenescu, România câștigă  posesia

MIN 3 Iosep trge în blocaj și Ungaria scapă pe contraatac

MIN 2 Bușilă încercă angajarea centrului, însă pasa nu este ajunsă

MIN 1 GOOOOOLLL ROMÂNIA!!!!  Radu Cosmin înscrie pentru România, după o pătrundere frontală

MIN 1 Partida s-a reluat

MIN 1 Partida este suspendată pentru câteva momente, una dintre porți fiind schimbată 

MIN 1 Ungaria are primul atac

 

PRIMUL SFERT

MIN 8 România are ultimul atac al primului sfert, însă fără nicun rezultat

MIN 7 Dragoș Stoenescu scoate încă o aruncare

MIN 7 România faultează în atac prin Dunca

MIN 6 Ungaria reușește să înscrie prin Gergely, după o combinație superbă

MIN 5 GOOOLLL ROMÂNIA! Tiberiu Negrean reduce din handicap

MIN 4 Gergely înscrie pentru Ungaria

MIN 4 Ungaria se desprinde la 2-0

MIN 3 Stoenescu salveză România încă odată

MIN 3 Ocazie bună de gol pentru România.  Dragoș Cosmin ratează din 5 metri

MIN 2 Dragoș Stoenescu are o primă intervenție excelentă

MIN 1 Ungaria are primul atac.

Publicat: 29 07. 2009, 23:58
Actualizat: 30 07. 2009, 14:29