Iosep: „Cea mai mare dezamăgire a vieții”

Iosep:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Iosep (30 de ani) reprezintă una dintre piesele emblematice ale primei reprezentative și totodată românul cu cel mai mare succes în Europa. Component al trupei croate Mladost Zagreb, “Căluțul” e foarte aproape de a intra în careul de ași al Euroligii, echivalentul Ligii Campionilor în fotbal, dar performanțele de la club nu-i pot pansa rana provocată de eșecul naționalei.

Andrei, felicitări pentru evoluția din Euroliga. Cât de departe puteți ajunge?

Sper sa intrăm in Final Four-ul de la Barcelona. Ar fi ceva fantastic pentru mine. Pentru asta ar trebui să eliminăm una dintre favoritele la câștigarea acestui trofeu, super puternica echipă Partizan Belgrad. Mai este doar un pas pâna acolo, în tur, la Belgrad, am reușit un rezultat foarte bun 9-9. (nr – returul pe 9 aprilie)

Cum e campionatul croat ca valoare?

Eu zic că este destul de puternic, deși este format doar din opt echipe. Sunt patru de certă valoare și celelalte care pot încurca oricând echipele din frunte. Două formații de aici sunt la un pas de a intra în Final Four, ceea ce spune mult.

Dar față de cel din România?

Cred ca este o diferență destul de mare, cu toate că echipele noastre de club au progresat destul de mult pe plan internațional și aici mă refer la CSM Oradea. Aștept mai mult și de la Steaua și Dinamo. Ceea ce este îmbucurător este faptul că am reușit să aducem jucători destul de buni în campionatul intern.

Te-ai mai întoarce să joci în țară?

Niciodata nu trebuie să spui niciodată,dar este foarte greu sa mă mai întorc să joc pentru o grupare din România,

Leonardo Oradea a intrat în play-off cu cinci puncte avans față de Dinamo… E un avantaj decisiv?

Decisiv nu….dar foarte important. Turneul de la Oradea poate rezolva problema caampioanei, în cazul în care CSM câștigă tot. Sper totuși că Dinamo și Steaua să nu renunțe la luptă. E mult mai spectaculos un campionat disputat până la ultimul meci.

“Hagiu a făcut mai bine demisionând”

Ți-a mai trecut supărarea după ratarea de la Oradea?

Nu. Și nu cred că îmi va trece curând. Este cea mai mare dezamăgire a vieții mele!

Acum, la rece, unde crezi ca s-a pierdut calificarea?

Au fost mai multe șanse. Prima: cu Grecia… Rămân la părerea că nu am fost arbitrați ca și cum am fi jucat acasă. Dacă am fi primit acel 5 la sută care se acordă echipei gazdă, acum am fi fost una dintre cele 12 echipe pentru Beijing. Apoi a urmat meciul Grecia-Rusia, altă șansă în cazul în care Rusia reușea să învingă. În acel meci, echipa Rusiei a fost masacrată de cei arbitri. Ceea ce s-a întâmplat apoi în meciul cu Canada a fost ca un vis urât. Am crezut că putem decide partida după două reprize, insa a doua a fost catastrofală. Acolo cred că ne-am blocat psihic. Nu am mai fost lucizi, iar canadienilor le ieșea totul. Ne-a lipsit mult un psiholog la acest turneu, ne-a lipsit Florentin Marinescu, cel care a fost alături de noi la C.E de la Belgrad! (n.r: locul 4)

Cum vezi evoluția naționalei în continuare?

Este un moment foarte dificil. Noi, cu această necalificare, am pierdut foarte mult respect în lumea poloului mondial.

Vlad Hagiu și-a dat demisia. Era o decizie normală?

Cu toate că eu am fost unul dintre cei ce l-au susținut după pierderea calificării, consider că a făcut mai bine demisionând.

“România e capabilă de orice la Malaga”

Există antrenori români potriviți pentru a-l înlocui ?

De ce nu? Cred că și soluția cu un antrenor străin ar fi valabilă.

Pe 15 aprilie va avea loc Adunarea Generală. Cum crezi că ar trebui să fie noul tehnician?

Un antrenor capabil sa readucă pe linia de plutire o echipă cu moralul la pământ!

Ce șanse sunt să ajungem din nou în frunte, la CE de la Malaga din iulie?

Capabilă Romania a fost întotdeauna de ce e mai bun si ce e mai rau… așa că totul e posibil.

Crezi că se vor retrage unii coechipieri după competiția din Spania?

Cred ca da.

“O rușine națională”

Ai ratat trei calificări la JO, mai ai puterea s-o iei de la capăt la nivel de primă reprezentativă?

Trebuie să găsesc puterea să continui. Sportul acesta și echipa națională mi-au dat totul. E datoria mea să ajut atata timp cat este nevoie de mine!

Cine va juca finala la Beijing?

Croația și Spania.

Oradea și Debrecen au pierdut în dauna Zagrebului organizarea CE, când vom putea fi gazda unei asemenea competiții?

În 2012. Zagrebul a câștigat de data aceasta pentru că a venit cu un proiect extraordinar (construirea unui centru sportiv fantastic)

Câte bazine sunt în Zagreb?

Cu siguranță mai multe decat în toată România… iar două dintre ele ar putea oricând să organizeze o competiție majoră.

Bazinele au rămas la stadiul de proiect în țară…

Este o rușine națională… Și câte promisiuni s-au făcut… La astea suntem noi buni, la promisiuni!

(Andru NENCIU)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de…
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×