Naționala de polo Under 17 a României s-a clasat pe locul patru la cel mai important examen înainte de turneul final al Campionatului European din Malta (9-15 septembrie). La Cupa Slovaciei, competiție desfășurată în orașul Novaky, tricolorii antrenați de Viorel Rus și Ionuț Cismaru au câștigat un meci și au pierdut trei. Selecționata României a ratat podiumul, dar a dat cel mai valoros portar al turneului. Marius Țic, căpitanul naționalei tricolore, a fost declarat cel mai valoros goalkeeper al turneului. Orădeanul legitimat acum la Dinamo este un adevărat colecționar de astfel de trofee, el primind cupe asemănătoare la toate turneele la care a jucat naționala U17 în ultimul timp.
Rezultatele tricolorilor
România – Franța 8-9 (vineri, 16 august)
România – Ungaria 5-10 (sâmbătă, 17 august – etapa de dimineață)
România – Italia 6-13 (sâmbătă, 17 august – etapa de după-amiază)
România – Slovacia 13-6. În acest ultim meci, disputat duminică, pentru România au marcat, conform siteului oficial al Federației Române de Polo, Mihai Mircea 3, Istvan Szabo 2, Andrei Enciu 2, Bogdan Paleacu 2, Andrei Prioteasa 1, Constantin Marian 1, Tudor Fulea 1, Dan Rujan 1.
Clasament final: 1. Italia, 2. Ungaria, 3. Franța, 4. România, 5. Slovacia. În finala turneului, Italia – Ungaria 9-3.
Lotul României: Marius Țic (Dinamo), Tudor Popescu (Steaua) – portari; Dan Rujan, Mihai Mircea (ambii, Steaua), Andrei Prioteasa, Andrei Enciu, Constantin Marian, Nichita Novac (toți, Dinamo), Bogdan Paleacu, Istvan Szabo, Victor Kovats (toți, Crișul Oradea), Radu Buică, Tudor Fulea (ambii, Rapid).
Până la europene, poloiștii juniori mai au un stagiu de pregătire comună cu lotul Ungariei, programat la Budapesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER