Leul din apă,** înger în cer

Leul din apă,** înger în cer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luni noaptea, lumea celor drepți i-a deschis poarta lui Ramses
Juravle, unul dintre cei mai de temut aruncători din poloul mondial
al ultimelor două decenii.

Fostul internațional român (178 de selecții, 185 de goluri) s-a
lovit de un destin implacabil, cedând în lupta cu un adversar
invincibil. Ramses va fi incinerat la Zaragoza, orașul în care
locuia, iar cenușa îi va fi adusă în țară de mama sa. În a doua
decadă a anilor 90, sportul cu mingea pe apă de la noi era
„colorat” de un tip ciocolatiu, cu un fizic decupat din manualele
de anatomie, cu ochi de killer pentru adversari și privire blajină
pentru prieteni. Născut din tată cubanez și mamă româncă, Ramses,
îi atrăgea atenția lui Liviu Răducanu, tehnician care-l va lua sub
aripa sa protectoare inițial la Dinamo, ulterior la prima
reprezentativă. Colosul, care părăsise România pentru Cuba pe când
era în scutece, impresiona prin felul în care se zbătea în apă și
prin modul ciudat de a-și lega șireturile de la cască, peste
bărbie!

„Forță și
explozie

„L-am adus înainte de a împlini 18 ani. Avea forță și
explozie și era un tip de caracter, altruist, care juca pentru
echipă”
, îi creionează portretul Răducanu. Succesele pe
plan intern erau dublate în acea perioadă de rezultatele meritorii
de la națională, unde, alături de Hagiu, Adi Crețu, Frățilă, Iosep
și Edi Andrei, victimiza echipe redutabile. În 2001, Juravle avea
să plece la Zaragoza, iar după un periplu de un sezon (2005-2006)
în România, extrema se întorcea tot în orașul iberic, după ce,
între timp, turneul de calificare de la Rio pentru JO 2004 fusese
ultimul jucat cu casca tricoloră. „Era tot timpul jovial,
bucuros, un caracter puternic, un băiat care ajuta pe toată lumea.
Până și Ivan Perez, celebrul centru spaniol de origine cubaneză îl
plânge”
, spune și fostul coleg Adi Crețu.

7
zile
în
comă

În urmă cu doi ani, însă, stângaciul de fier primea un
diagnostic înfiorător: tumoare malignă pe creier, iar medicii îi
mai dădeau doar șase luni de trăit. A suferit două intervenții
chirurgicale între timp, iar în primăvară avea să vină pentru
ultima dată în România, pentru a-și vedea bunica. „După ce
l-a văzut pe Ramses, ea s-a stins rapid. Și această veste i-a
îngreunat parcă viața, dar el era conștient în tot acest timp de
ceea ce se întâmplă”,
completează Răducan. Juravle începea
în 2009 chimioterapia și visa să mai arunce la poartă într-un meci
oficial. Starea i s-a agravat însă brusc și, în urmă cu o
săptămână, intra în comă, fiind menținut în viață doar cu ajutorul
aparatelor, sub ochii mamei și ai prietenei sale. Mâine ar fi
împlinit 33 de ani… Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Victorie
pentru
Ramses

Naționala de polo a României a debutat cu o victorie în
preliminariile Ligii Mondiale. Ieri, la Oradea, elevii lui Istvan
Kovacs au învins Spania cu 9-7 (2-1,3-1, 2-1,3-4). Meciul a fost
dedicat memoriei lui Ramses Juravle, la fiecare gol marcat Andrei
Iosep (foto) ridicând mâna spre înaltul Bazinului Olimpic, ca semn
de omagiu adus fostului său coleg de la Dinamo. Următorul meci va
fi la Oradea, pe 8 decembrie, cu Serbia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×