Ne-au scufundat yankeii

Naționala de polo a României a fost învinsă de reprezentativa
Statelor Unite ale Americii, cu scorul de 14-12 (1-1, 4-4, 4-4,
5-3), în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de polo, de la
Oradea, „tricolorii” păstrând încă șanse de calificare la
Campionatul Mondial din 2011, de la Shanghai.

Meciul a început foarte echilibrat, ambele echipe preferând să se
concentreze mai mult pe faza defensivă, astfel că scorul de la
prima pauză era 1-1. În cea de-a doua parte a partidei, americanii
au început în forță, luând repede un avantaj de două goluri (3-1 și
4-2). Echipa României și-a revenit, fiind încurajată frenetic de
publicul orădean, și a egalat situația pe tabela de marcaj. Scorul
de la finalul reprizei a doua a fost 5-5. A treia parte a fost
asemănătoare cu cea de-a doua, americanii începând în forță, însă
România a reușit să revină și să egaleze din nou pe tabela de
marcaj, scorul fiind 9-9. Ultima parte a partidei avea să
consemneze învingătoarea din acest sfert de finală, echipa Statelor
Unite preluând inițiativa, după ce a profitat de căderea fizică a
românilor. „Tricolorii” au avut de suportat peste 20 de eliminări,
ceea ce a dus la oboseala jucătorilor. Partida s-a încheiat cu
scorul de 14-12 în favoarea americanilor.

Marcatorii României au fost Iosep 4 goluri, Georgescu 1, Negrean 4,
Radu Cosmin 1, Chioveanu 1, Crețu 1.

România va intra astfel în lupta pentru locurile 5-8 la Cupa
Mondială de la Oradea, urmând să joace, sâmbătă, de la ora 17.00,
primul meci, împotriva învinsei din partida Spania – China.

În primul meci disputat vineri la Oradea, în cadrul sferturilor de
finală, Serbia a trecut de Australia, scor 12-9 (3-2, 4-2, 3-2,
2-3), urmând să evolueze în semifinale împotriva învingătoarei
dintre Iran și Croația.

Primele patru clasate la Cupa Mondială obțin calificarea directă la
Campionatul Mondial de anul viitor (Shanghai). Având în vedere că
printre cele patru echipe din semifinale se află și Serbia, care
este deja calificată la CM din 2011 (în calitate de câștigătoare a
Ligii Mondiale), la competiția de anul viitor va obține „biletul”
și echipa clasată pe locul cinci, la Cupa Mondială de la
Oradea.

sursa: Mediafax

Publicat: 30 07. 2010, 18:36
Actualizat: 30 07. 2010, 18:37