Oradea continuă în Europa

CSM Leonardo Oradea s-a calificat în optimile de finală ale Cupei LEN, după ce s-a clasat pe locul doi în grupa I a turului doi de calificare al competiției, care s-a desfășurat la Oradea.

Elevii antrenorului Cornel Gordan au obținut două victorii – 13-8 (5-1, 3-1, 2-4, 3-2), cu Widex GZC Donk Gouda, din Olanda, și 17-6 (3-2, 3-0, 5-2, 6-2), cu Spartak VSPU Volgograd (Rusia) – și a suferit o înfrângere, în ultima partiă a grupei, 7-10 (1-4, 3-1, 1-2, 2-3) în fața formației muntenegrene Akademija Cattaro, care a și ocupat primul loc în grupă.

A doua reprezentantă a României în Cupa LEN, Steaua Stirom, a ratat calificarea în faza următoare a competiției.

Repartizată în grupa N, la Novi Sad, Steaua a obținut un singur succes, 15-1 (5-0, 2-1, 4-0, 4-0), cu SC Salgueiros Porto, și a pierdut două partide: 2-8 (0-2, 0-4, 2-1, 0-1), cu VK Vojvodina Novi Sad (Serbia), și 3-8 (1-1, 0-2, 0-2, 2-3), cu Vouliagmeni Nautical Club (Grecia). Formația antrenată de Vlad Hagiu a ocupat locul 3, cu 3 puncte, fiind devansată de VK Vojvodina Novi Sad și Vouliagmeni.

 

Publicat: 02 11. 2008, 20:03