Orgolii în bazin: „România A”, numărul 1
Poloul are și viitor, nu numai prezent. Cele două naționale de juniori ale României au ocupat primele locuri la Turneul Internațional Under 19 desfășurat la Izvorani între 20 și 22 aprilie. La competiție au mai participat Turcia și Bulgaria.
Antrenorii Viorel Rus și Ionuț Cismaru au selecționat pentru cel mai important turneu amical de juniori găzduit de România 27 de jucători, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. „De aici trebuie să iasă viitorii componenți ai naționalei de seniori. Trebuie să avem grijă de aceste generații”, declara înaintea turenului reputatul antrenor Viorel Rus.
Jucătorii au fost împărțiți în două echipe, „A” și „B”, prima câștigând în cele din urmă turneul, cu victorii pe linie. Cel mai disputat meci a fost cel de sâmbătă, dintre cele două naționale tricolore. „România A” s-a impus cu 8-4 (3-1, 2-1, 1-0, 2-2), golurile fiind marcate de Neagu 3, Paleacu 2, Laza, Pandelea și Sfârle, respectiv Teohari 3, Enciu (România B).
România A: Țic, Săcui – portari; Laza, Vancsik, Gergelyfi, Alexa, Paleacu, Sfârle, Neagu, Dragomirescu, Călin, Mircea, Pandelea.
România B: Vochin, Popescu – portari; Teohari, Ciobanu, A. Simion, Gheorghe, Țifrea, Sibișan, Enciu, Prioteasa, Olteanu, Spălățelu, Toacă, Cagnassi.
Rezultate de duminică:
România B – Bulgaria 12-5 (5-0, 0-1, 3-2, 4-2). Au marcat pentru România: Gheorghe 4, Teohari 3, Toacă, Simion, Țifrea, Enciu.
România A – Turcia 13-5 (3-2, 3-0, 4-1, 3-2). Au marcat pentru România: Neagu 4, Vancsik 3, Dragomirescu 2, Alexa, Călin, Laza, Gergelyfi.
Clasament final: 1. România A, 2. România B, 3. Turcia, 4. Bulgaria
Cupa pentru cel mai tehnic jucător al turneului i-a fost acordată lui Tudor Neagu (17 ani / România A), în timp ce titlul de golgeter i-a revenit bulgarului Mitko Nachev.