Polo pe apă: România, eșec categoric cu Croația (6-16) în primul meci al turneului preolimpic de la Rotterdam. Toate rezultatele zilei de duminică

Reprezentativa de polo a României a pierdut duminică seara contra Croaţiei, campioană olimpică în 2012 şi vicecampioană olimpică în 2016, scor 6-16 (1-5, 1-3, 2-4, 2-4), în primul meci al turneului preolimpic de la Rotterdam.

Tricolorii nu mizau foarte mult pe acest meci, Croația fiind favorită clară. România are de acum 4 meciuri la care are șanse de victorie. Pentru România au marcat Fulea 2 goluri, Georgescu 2, Antopa 1, Cosmin Radu 1, iar de la croaţi s-a remarcat Burici 3 goluri.

Pentru a intra în sferturile de finală, România trebuie să prindă primele patru poziții ale grupei pentru a accede în sferturile de finală.

Polo pe apă: România, eșec categoric cu Croația (6-16) în primul meci al turneului preolimpic de la Rotterdam

Grupa A: Grecia, Muntenegru, Brazilia, Canada, Georgia, Turcia (descalificată)
Grupa B: Croaţia, Germania, Rusia, România, Olanda, Franţa

Programul și rezultatele meciurilor „tricolorilor”:

14 februarie: Croaţia – România 15-6
15 februarie: România – Rusia (ora 14.00)
16 februarie: Olanda – România (ora 20.00)
17 februarie: România – Germania (ora 14.00)
18 februarie: Franţa – România (ora 18.30)

Lotul României include următorii jucători: Marius Ţic, Cosmin Radu (căpitan), Alexandru-Albert Vătrai, Tudor Fulea, Victor Antipa, Andrei Prioteasa, Vlad Dragomirescu, Bogdan Remeş, Robert Gergelyfi, Vlad Georgescu, Alexandru Ghiban, Levente Vancsik, Şerban Abrudan, David Bota, Ferenc Czenk.

Staful tehnic este format din Athanasios Kechagias – antrenor principal, Vergos Panagiotis – antrenor secund, Alina-Maria Smaranda – doctor, Georgeta Kari – kinetoterapeut, Olteanu Valentin– operator video, Călin Găvruş – conducător delegaţie.

Obiectivul este atins dacă echipa ocupă primele trei poziții în acest turneu

Primele patru clasate în fiecare grupă vor juca încrucişat în sferturile de finală, programate în 19 februarie, iar o zi mai târziu vor avea loc semifinalele şi meciurile pentru clasarea pe locurile 5-8.

În 21 februarie, ultima zi a turneului, vor avea loc finalele şi partidele pentru clasarea finală pe locurile 5-6 şi 7-8.

La Jocurile Olimpice se vor califica primele trei clasate de la Rotterdam, iar aceste echipe se vor alătura celor deja calificate, adică Serbia, Italia, Spania, SUA, Ungaria, Kazakhstan, Australia, Africa de Sud şi Japonia.

Rezultate prima zi (duminică 14 februarie 2021)

Georgia-Grecia 10-11 (2-3, 3-5, 5-2, 0-1)
Canada – Brazilia 11-7 (4-3, 1-1, 3-2, 3-1)
Olanda-Germania 11-10 (5-2, 3-2, 2-2, 1-4)
Turcia – Muntenegru – anulat
Croația – România 16-6 (5-1, 3-1, 4-2, 4-2)
Franța – Rusia 12-13 (2-3, 2-4, 5-3, 3-3)

Nicio televiziune din România nu transmite meciurile tricolorilor de la Rotterdam. Prețul cerut de organizatori este unul piperat și nicio stație n-a fost interesată, în aceste condiții, de preluarea live a partidelor.

Pentru cei care vor să urmărească pe Internet partidele României trebuie să acceseze site-ul federației de natație, www.fina.org, însă prețul este de 6.99 dolari pe lună sau 39.99 dolari pe an pentru a vedea tot ce înseamnă natație sau polo în lume. De asemenea, sunt incluse toate cele 6 partide zilnice de turneul preolimpic de polo.

Publicat: 14 02. 2021, 21:11
Actualizat: 14 02. 2021, 22:57