Cea mai bună națională masculină din România ultimului deceniu, reprezentativa de polo, inovează la Jocurile Olimpice de la Londra. Principal pol de interes în sportul intern la nivel de echipe, formația condusă din apă de Cosmin Radu va construi pentru fani un pod de comunicare între Londra și România. Cu ajutorul unui jurnal. Nu încropit pe o agendă, ci pe o tabletă ultramodernă.
Datorită sponsorului Flanco, tricolorii vor scrijeli pe peretele Jurnalului de Olimpiadă, pagină găzduită de rețeaua de socializare facebook, informații despre stadiul pregătirilor, percepții despre viitoarele adversare, declarații la cald, dar vor posta chiar și fotografii sau filmulețe video.
Unii cu tablete, alții cu pastile
Pentru că fiecare tricolor va avea de azi în geanta de echipament, pe lângă halat și cască, și un gadget care-i va teleporta în livingul din propria casă. Mai mult, calculatorul personal mobil complet îi va face să-și vadă familiile sau le va mijloci tricolorilor accesul spre informații privind coloși precum Ungaria sau Muntenegru. „Dacă la toate campionatele pastilele stau la nea Mitică (n.r. fizioterapeutul Dumitru Paizan), acum vom avea și noi trusa noastră medical. Cu tableta”, au glumit ieri băieții la evenimentul desfășurat la Unirea Shopping City. După ce au analizat toată tableta, singura nedumerire le-a fost generată de imposibilitatea de a descărca un joc de polo.
Matei, Drăgușin, Chioveanu și Ghiban (de la stânga) au promis că vor înota cu viteza internetului la Londra
Ce vor face tricolorii la londra cu ajutorul tabletei
Alex Matei (extremă, 31 de ani) „Alexia, fetița mea în vârstă de 8 ani, îmi tot lua telefonul! Acum, imi tot ia tableta, îi place foarte mult. S-a jucat non-stop pe ea, dar la Londra o voi avea cu mine, pentru a comunica în țară cu cei dragi. Voi ține prin intermediul tabletei legătura cu familia, poate voi viziona un film, poate voi încerca și un joc”
Dragoș Stoenescu (portar, 33 de ani) „E un cadou frumos și ne bucurăm că performanțele noastre sunt apreciate. Având roluri multiple, tableta mă va ajuta, spre exemplu, să înregistrez ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Imaginile de pe stadion, de la defilare, vor fi probabil impresionante. Va fi ceva nou să ținem legătura și cu fanii noștri prin intermediul acestei tablete”
Mihai Drăgușin (portar, 28 de ani) „Chiar acum îmi descărcam niște filme pentru a avea de unde alege în cantonamente sau chiar la Londra. În puținele de momente de relaxare preferăm să ne încărcăm cu câte un film. Îmi voi instala și facebookul și messengerul pe tabletă. Sponsorul nostru a făcut un gest frumos și îl apreciem”
Alex GHIBAN (fundaș, 26 de ani) „A fost un gest foarte frumoas făcut de cei de la Flanco. Voi încerca să mă relaxez uitându-mă la filme pe tabletă și voi naviga pe net”
Cosmin Radu (centru, 31 de ani) „Este foarte important ca suporterii noștri să fie la curent cu tot ce facem noi în Londra. Le promitem că vor fi informați zi de zi”
PROGRAMUL NAȚIONALEI PÂNĂ‚ LA JO 4-19 iunie Pregătire la Oradea (va veni și echipa Marii Britanii) 19-22 iunie Partide amicale cu Ungaria 23 iunie-3 iulie Cantonament la Izvorani 4-8 iulie Turneu la Dublin (Croația, Ungaria, Muntenegru, Marea Britanie) 9-24 iulie Pregătire la Izvorani
PROGRAMUL NAȚIONALEI LA JO 29 iulie Marea Britanie – România 31 iulie SUA – România 2 august Ungaria – România 4 august Muntenegru – România 6 august Serbia – România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER