Primul turneu al Superligii Naționale de polo începe vineri
Primul turneu final al Superligii Naționale de polo debutează
vineri, la Oradea, cu participarea formațiilor CSM Oradea, Dinamo
București, Steaua București și AMEFA Arad.
Timp de trei zile, primele patru clasate în sezonul regulat se
vor înfrunta în Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, din Oradea.
Formația gazdă CSM este favorită din nou la câștigarea titlului
național, având un bilanț de 27 de victorii, din cele 28 de partide
jucate în prima parte a sezonului.
Programul meciurilor de la Oradea este următorul:
Vineri: Steaua-AMEFA (ora 16.00), CSM Oradea-Dinamo (17.30)
Sâmbătă: AMEFA-CSM Oradea (18.00), Steaua-Dinamo (19.30)
Duminică: Dinamo-AMEFA (10.30) și CSM Oradea-Steaua (12.00).
Cele patru formații încep turneele finale de pe următoarele
poziții în clasament: 1. CSM Oradea 82 puncte, 2. Steaua București
70, 3. Dinamo București 63 și AMEFA Arad 33 puncte.
Următoarele turnee ale play-off-ului vor avea loc la București
(8-10 aprilie și 20-22 mai), respectiv la Oradea (29 aprilie-1
mai).