România a învins naționala Germaniei în ultimul meci al preliminariilor Ligii Mondiale la polo
Naționala de polo pe apă a României a învins formația Germaniei cu scorul de 9-7 (3-2, 2-1, 1-1, 3-3), marți, în Bazinul Steaua, în ultimul meci al tricolorilor în Grupa A a preliminariilor Ligii Mondiale, informează Agerpres.
România a reușit a doua sa victorie în grupă, prin golurile marcate de Cosmin Radu (3), Dimitri Goanță, Alexandru Ghiban (2), Tiberiu Negrean (2), Andrei Prioteasa. Pentru oaspeți au punctat Jan Obschernikat (4), Dennis Strelezkij, Maurice Jungling (2).
Tricolorii au marcat primii, iar apoi Germania a restabilit egalitatea, dar după aceea echipa antrenată de Dejan Stanojevic s-a desprins pe tabelă și a controlat jocul până la final.
Lotul României: Marius Țic, Răzvan Moraru — Cosmin Radu (căpitan), Tiberiu Negrean, Mihnea Gheorghe, Tudor Fulea, Andrei Prioteasa, Daniel Teohari, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanță, Nicolae Oanță, Alexandru Ghiban, Janos Szabo.
În clasamentul final, Serbia a ocupat primul loc, urmată de Slovacia, România s-a clasat pe locul al treilea, cu 7 puncte, iar Germania a fost ultima, cu 4 puncte. Serbia, campioana europeană, mondială și olimpică, s-a calificat la Super Finală (20-256 iunie).