Naționala de juniori Under 18 la polo a cedat greu, vineri, în sferturile de finală ale Mondialului de la Perth (Australia), scor 3-6, cu Italia. Românii antrenați de Viorel Rus și Ionuț Cismaru au făcut un meci mare în fața uneia dintre favoritele la titlul mondial, diferența de trei goluri fiind realizată pe final. Italia a spulberat Serbia în grupa B a competiției, scor 10-4, dar a fost obligată să se întrebuințeze serios pentru a reuși să înscrie în poarta apărată de românul Marius Țic.
Italia a condus cu 2-0, dar până la pauza mare tricolorii au ținut tabela în echilibru (3-2). În partea a doua, românii s-au apărat excelent, defensiva fiind punctul lor forte. Italienii au avut 11 situații de „om în plus”, față de numai trei ale românilor, dar n-au găsit decât foarte greu culoar de gol. „I-am felicitat pe băieți. Am ieșit cu fruntea sus din acest meci și chiar puteam să furnizăm surpriza competiției. Din păcate am avut probleme în atac”, a declarat Florian Niță, vicepreședintele FR de Polo, conducătorul delegației tricolore în Australia.
Pentru România au marcat: Paleacu, Călin și Neagu.
România: Marius Țic, Mihnea Gheorghe, Andrei Prioteasa, Robert Gergelyfi, Cătălin Alexa, Alexandru Sfârle, Vlad Dragomirescu, Cristian Călin, Bogdan Paleacu, Andrei Laza, Levente Vancsik, Tudor Neagu, David Săcui
În turneul pentru locurile 5-8, România va întâlni sâmbătă (9:30, ora Bucureștiului) echipa Statelor Unite ale Americii. SUA a fost surclasată în sferturi de Croația, 7-17. Tot în sferturi: Serbia – Grecia 9-8.
Foto: Tudor Neagu
Credit: www.pearsephotography.com.au
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER