România a scufundat Israelul în preliminariile CE 2012
Naționala de polo a României a învins, sâmbătă, la Izvorani,
reprezentativa similară a Israelului, scor 18-4 (6-0, 5-1, 4-3,
3-0), în ultimul meci din grupa F a preliminariilor Campionatului
European din 2012.
Marcatorii României au fost C. Radu 6 goluri, Negrean 3, Diaconu
2, R. Georgescu 2, Matei 2, Iosep 1, Goanță 1, Ghiban 1.
Tricolorii au încheiat grupa pe prima poziție, cu 16 puncte,
calificarea la baraj fiind decisă înaintea partidei cu Israel,
astfel că au jucat mai relaxați, fiind rulat tot lotul.
Pentru accederea la turneul final se vor duela primele două
clasate din fiecare din cele șase grupe, în dublă manșă
eliminatorie, meciurile fiind programate în luna septembrie. Pe
primele poziții în grupe se clasează Germania, Spania, Franța,
Turcia, Grecia și România, echipele de pe locul secund urmând a fi
decise de meciurile de sâmbătă din fiecare grupă. Campionatul
European din 2012 va avea loc în Olanda (Eindhoven), în luna
ianuarie. La turneul final sunt deja calificate primele cinci
clasate la ediția din 2010, adică Croația, Italia, Serbia, Ungaria
și Muntenegru, plus Olanda, în calitate de națiune
organizatoare.
Naționala României va rămâne în pregătire la Izvorani, până în
13 iulie, când va pleca spre China, la Campionatul Mondial de la
Shanghai. Tricolorii vor debuta cu Australia, în 18 iulie.