România, două înfrângeri și o remiză la turneul de polo de la Portugalete
Naționala de polo a României a obținut două înfrângeri și o remiză la turneul de la Portugalete, care se încheie duminică, în compania echipelor Spaniei, Rusiei, respectiv a Germaniei.
În primul meci disputat la cea de-a 27-a ediție a Turneului celor patru națiuni de la Portugalete (Spania), tricolorii au fost învinși, vineri, la limită, de Spania cu 10-9 (2-2, 3-3, 4-2, 1-2). Principalii marcatori ai echipei noastre au fost Radu 4 goluri și Negrean 2. Tot vineri, Rusia a depășit Germania, cu 12-7.
Sâmbătă, în cea de-a doua partidă, România a remizat cu Germania, scor 9-9 (1-2, 2-2, 3-4, 3-1), în timp ce Spania a trecut de Rusia, cu 8-7. Tiberiu Negrean a fost cel mai bun jucător al României, cu 4 goluri.
Duminică, în ultimul meci de la Portugalete, România a cedat în fața Rusiei, cu scorul de 9-12, cealaltă dispută a zilei find programată între Spania și Germania.
Naționala României a ratat calificarea la Campionatul Mondial din acest an, care va începe în 24 iulie, la Kazan (Rusia), și se pregătește pentru Campionatul European din 2016, care va avea loc la Belgrad (Serbia), între 10-23 ianuarie.
La CE din 2014, România s-a clasat pe locul 8, ultimul calificant direct la turneul final din 2016, alte opt echipe urmând să provină din turul doi al calificărilor, după meciurile din 25-27 septembrie.