România, locul doi la Cupa Dunării la polo

Echipa națională de polo a României a ocupat, duminică, locul
doi la Cupa Dunării, de la Kosice (Slovacia), cu un bilanț de două
victorii și o înfrângere, în ultimul test înaintea Campionatului
European din Croația.

Poloiștii tricolori au debutat cu stângul la Cupa Dunării,
cedând în fața Greciei, cu scorul de 11-10 (3-1, 4-1, 2-3, 2-5),
dar și-au revenit în următoarele două partide: 12-6 cu Slovacia
(2-0, 3-1, 4-1, 3-4) și 11-3 cu Marea Britanie (6-0, 1-1, 3-1,
1-1).

Turneul a fost câștigat de Grecia, urmată de România, Marea
Britanie și Slovacia.

Pentru poloiștii români, participarea la Cupa Dunării a fost
ultimul test înaintea plecării în Croația, unde în 29 august
debutează Campionatul European.

Plecarea delegației României spre Zagreb este programată pentru
data de 27 august. Datorită calificării la Campionatul Mondial din
2011, obținută recent la Liga Mondială (locul 5), naționala țării
noastre nu mai are presiunea unui obiectiv impus la CE din Croația,
ci o clasare cât mai bună. Dacă se vor clasa în primele șase locuri
la Zagreb, tricolorii nu vor mai juca ulterior meciuri de
calificare la următoarea ediție a CE (2012).

La Europenele din Croația, România va evolua în grupa A,
împotriva echipelor Muntenegru, Croația, Italia, Spania și Turcia.
În grupa B au fost repartizate Serbia, Ungaria, Germania, Grecia,
Rusia și Macedonia.

Meciul de debut al României este programat pentru data de 29
august, de la ora 11.00, în compania Turciei, fiind chiar partida
de deschidere a Campionatului European.

Mediafax

Publicat: 22 08. 2010, 20:03
Actualizat: 22 08. 2010, 20:04