Naționala de polo a României a învins, joi, reprezentativa Turciei, scor 15-8 (3-2, 6-0, 2-3, 4-3), în primul meci din turneul pentru locurile 7-10 de la Campionatul European și va juca pentru clasarea finală pe locurile 7-8 cu echipa Spaniei.
Marcatorii tricolorilor în meciul cu Turcia au fost R. Georgescu 5 goluri, Iosep 2, Bușilă 2, Matei Guiman 2, C. Radu 1, Crețu 1, Kadar 1, Negrean 1.
Principalul marcator pentru Turcia a fost Hantal, cu 3 reușite.
Tot joi, meciul Spania-Grecia s-a încheiat cu scorul 12-11, după prelungiri, ibericii urmând să fie adversarii României în meciul pentru locurile 7-8.
În meciul pentru locurile 11-12, Rusia a învins Macedonia, cu 5-4.
Joi mai sunt programate semifinalele Serbia-Croația (ora 18.45), respectiv Italia-Ungaria (21.40).
Vineri vor avea loc meciurile pentru locurile 9-10, între Grecia și Turcia (ora 11.00), pentru locurile 7-8, între România și Spania (ora 13.00) și pentru locurile 5-6, Muntenegru-Germania (ora 15.00).
Sâmbătă, de la ora 18.45, vor juca învinsele din semifinale, pentru medalia de bronz, iar învingătoarele vor disputa finala mare a Campionatului European, de la ora 20.30.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER