Antrenorul secund al echipei naționale de polo a României, Ladislau Balanov, a declarat, luni, după victoria împotriva Spaniei, că „tricolorii” mai au de parcurs un drum lung la Campionatul European, chiar dacă au obținut victorii în primele două partide, informează site-ul oficial al competiției.
„Am pierdut toate întâlnirile importante disputate recent împotriva Spaniei. Astăzi, însă, am fost mult mai concentrați și am avut parte și de ceva noroc. Pănă acum, am câștigat ambele meciuri disputate la campionatul European, dar totuși, avem un drum lung în fața noastră la această competiție„, a spus tehnicianul.
Jucătorul Alexandru Matei, marcator a trei goluri în partida cu Spania, a afirmat că victoria României în fața Spaniei a fost obținută și cu noroc: „A fost un meci foarte greu, ca toate celelalte pe care le-am mai jucat împotriva Spaniei. Și noi și spaniolii am fost surprinși de câteva decizii ciudate ale arbitrilor, însă până la urmă am reușit să câștigăm și datorită norocului de care am avut parte pe finalul partidei”.
Antrenorul Spaniei, Rafael Aguilar, a precizat că România a fost un adversar foarte puternic. „Câștigasem toate partidele recente împotriva României și poate din acest motiv nu am fost la fel de concentrați. Totuși, România a fost foarte puternică astăzi, iar noi nu am jucat prea bine, la fel cum am făcut-o și în partida de duminică, cu Italia”, a spus Aguilar.
Echipa națională de polo a României a obținut cea de-a doua victorie de la Campionatul European care se desfășoară în Croația, după ce a învins vicecampioana mondială Spania cu scorul de 11-10 (2-1, 3-2, 3-5, 3-2), în grupa A.
Golurile României au fost marcate de Matei (3 goluri), Georgescu (3 goluri), Ghiban (2 goluri), C. Radu (2 goluri) și Negrean (1 gol).
În prima partidă de la competiția care se desfășoară la Zagreb, România a învins Turcia, scor 12-6 (3-2, 3-2, 4-1, 2-1).
Următorul meci al României va avea loc miercuri, în compania reprezentativei țării gazdă, Croația, de la ora 19.00.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER