Naționala României își continuă croaziera spre Jocurile Olimpice de la Londra, destinația finală a echipajului condus de ungurul Istvan Kovacs. Primul iceberg, Europeanul de la Eindhoven, a fost ocolit cu eleganță, după ce tricolorii au învins ieri, în al doilea meci din turneul 7-10, galonata Croația, scor 16-15 (10-10/2-2/4-3).
Victoria nu echivalează doar cu primul succes din istorie împotriva actualei campioane europene, ci deține conotații multiple. S-a evitat o ciocnire cu țara gazdă, Olanda, pentru ultimul loc (9) ce ne-ar fi dus la preolimpicul de la Edmonton (1-8 aprilie), ne-a plasat (indiferent de rezultatul de azi cu Spania) între primele opt formații la CE (vezi tabelul de jos), clasare sinonimă cu pătrunderea la Mondialul de anul viitor, și le-a insuflat poloiștilor un bonus de încredere pentru următorul iceberg ce li se va ivi în cale – preolimpicul din Canada. Dincolo de semnificațiile triumfului, meciul a fost unul extrem de palpitant, încheiat cu șase minute de preungiri și lovituri de departajare. Iată momentele decisive.
Min. 16 E pauza mare și România conduce cu un nesperat 7-4, după un forcing de început marcat de paradele lui Stoenescu și jocul centrat pe Cosmin Radu Min. 24 Se termină și sfertul al treilea și ne aflăm la patru lungimi avans, 9-5! Campioana europeană nu găsește răspuns. Să fie doar o furtună într-un pahar cu apă? Ar mai fi opt minute Min. 28 Ne pierdem busola și Croația revine spectaculos. S-a apropiat la un gol, 9-8, și înotăm în ape tulburi. Nu ne mai iese nimic. Tensiunea atinge cote maxime în apă, Kovacs caută soluții Min. 31 Conducem cu 10-9, a mai rămas un minut de joc, dar Sukno egalează! La ultima fază din timpul regulamentar, Negrean aruncă, dar e anticipat. Urmează prelungirile. Trei și trei minute. Min. 35 Croații iau un avans fragil, 11-10, prin același Sukno, la finele întâiului act de prelungiri. România pare că nu se mai poate menține pe linia de plutire… Min. 37 Ne vedem conduși cu 12-10 și cele 60 de secunde rămase se vor scurge în favoarea elevilor lui Rudic. Poate da, poate nu! Să vină vreo minune? La rampă iese cel mai bun centru al lumii, Cosmin Radu, care în 30 de secunde ia de două ori prim-planul, înscrie uluitor și reechilibrează tabela, prelungind suspansul pentru loviturile de la cinci metri.
DESFĂ‚ȘURAREA LOVITURILOR DE LA 5 M 12-13 SUKNO 13-13 RADU 13-14 BOSKOVIC 14-14 IOSEP 14-14 a ratat MUSLIM 14-14 a ratat DIACONU 14-14 a ratat KARAC 15-14 CHIOVEANU 15-15 JOKOVIC 16-15 NEGREAN
14 intervenții din 29 de aruncări a avut ieri portarul Stoenescu
Marcatori: Radu (4), Negrean și Iosep (3), Chioveanu (2), Kadar, Goanță, Diaconu și Bușilă
38 de minute au stat ieri în apă Dragoș Stoenescu și Tiberiu Negrean (cei mai utilizați jucători)
Kovacs: „Plus de imagine în lume”
Euforia a cuprins România la finele partidei cu Croația. Pentru jucătorii care nu au prins marea victorie cu Italia din sferturile CE de la Belgrad (2006), meciul de aseară a reprezentat momentul de vârf al carierei, ca și pentru selecționerul maghiar Istvan Kovacs de altfel. Tehnicianul maghiar a vorbit aseară despre însemnătatea succesului atins de țara cu doar 800 de jucători legitimați. „Victoria are o însemnătate specială pentru mine, întrucât ne-am calificat la turneul preolimpic și nu mai e nevoie să așteptăm până la ultimul minut. E la fel de importantă și pentru imaginea poloului românesc în lume”, a declarat selecționerul adus de fostul președinte al federației, George Gaiță. „Noi am jucat la nivelul obișnuit, dar am prins și Croația puțin sub potențialul său. Nu se așteptau să ajungă la meciurile de clasament. Sunt bucuros că vom merge la Edmonton și implicit la Mondialul de anul viitor”, a conchis căpitanul Cosmin Radu.
1996 este ultima ediție a JO la care a participat România (locul 11 din 12 formații)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER