Steaua este noua campioană națională la polo. Echipa militară a stopat supremația echipei CSM Digi Oradea, la finele celui mai echilibrat sezon din ultimii ani și a celui mai dezechilibrat joc dintre cele două. Trupa lui Andrei Iosep s-a impus luni în meciul al cincilea al finalei la o diferență care nu a lăsat loc de discuții, scor 12-5, aducând astfel titlul național în Ghencea, la polo, după 10 ani. La general, clubul militar nu mai cucerise un titlu la jocurile de echipă din 2008 (handbal).
Partida a cincea a finalei a fost decisă încă de la pauză, când Steaua se desprinsese la 8-2, în urma unui joc în care roș-albaștrilor le-a ieșit totul, în timp ce orădenilor nu le-a ieșit nimic. Steaua își vede încununate astfel eforturile și investiția în această echipă de polo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER