Steaua dă ora exactă la polo. „Militarii” au câștigat la Oradea, scor 11-10, în fața campioanei, după un meci pe care l-au dominat clar
Steaua este echipa momentului în poloul românesc. Militarii s-au întărit puternic pentru noul sezon și sunt pe cale să dea o lovitură mare. Sâmbătă, în etapa a șaptea a Superligii, bucureștenii antrenați de Ionuț Angelescu au reușit să se impună cu 11-10 (3-2, 3-1, 3-4, 2-3) în deplasare, pe terenul campioanei CSM Digi Oradea, în prima întâlnire dintre cele două ale rundei.
Exceptând prima jumătate a reprizei întâi, când orădenii au condus cu 1-0 și 2-1, Steaua a dominat categoric întâlnirea. La pauza mare, „militarii” conduceau deja cu o diferență de trei goluri (6-3), care a mai crescut în sfertul trei cu încă un punct (9-5, ecartul maxim înregistrat în acest joc). Gazdele au avut o revenire puternică pe final, când au profitat de situațiile de om în plus pe care le-au avut (inclusiv două aruncări de la 5 metri, dintre care una ratată), însă nu s-au putut apropia decât la un gol. „Centrii” Stelei au funcționat mult mai bine, Randic și Mihnea Gheorghe au înscris goluri importante, iar portarul Drăgușin a fost în zi bună. Per ansamblu, Steaua a fost echipa mai constantă, în timp ce CSM Digi Oradea a alternat momentele bune cu unele mai puțin inspirate.
Marcatori: Cupic 3, Negrean 2, Korolija 2, Popoviciu 1, Kadar 1, R. Szabo 1 (CSM), respectiv Randic 3, M. Gheorghe 2, Filipovic 2, Nastran 2, Chioveanu 1, Ghiban 1.
Tot în cadrul etapei a șaptea, Sportul Studențesc a tranșat lupta pentru poziția a treia a Superligii (cel puțin în turul campionatului), după ce a învins sâmbătă pe Dinamo cu 14-5.