Steaua, la un pas de titlul național la polo: „militarii” conduc cu 2-0 în finala cu CSM Digi Oradea. Stoenescu, eroul celui de-al doilea meci, câștigat la penaltyuri

Redactor:
Marius Hutu
Steaua, la un pas de titlul național la polo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua este pe cale să-și vadă visul împlinit în Superliga de polo. Echipa condusă de Andrei Iosep conduce cu 2-0 după primele două meciuri ale finalei cu CSM Digi Oradea și mai are nevoie de un singur succes din următoarele trei partide pentru a reveni în fruntea poloului românesc. Steaua nu a mai cucerit titlul național din 2006, dar a făcut investiții masive în ultimul an, având acum un lot extrem de puternic și de omogen. Ambele partide s-au disputat în Bazinul din Ghencea și au fost extrem de tensionate și de disputate.

Sâmbătă, în primul meci, Steaua s-a impus cu 9-8 (2-3, 3-2, 1-2, 3-1), golul decisiv fiind marcat de fostul orădean Nicu Diaconu, cu numai 10 secunde înainte de final. Oaspeții au acuzat la final numărul mare de eliminări dictat împotriva lor, raportul superiorităților diind 18-9 în favoarea Stelei, dar și modul în care a fost folosit cronometrul de atac.

Și meciul al doilea a avut suspans și tensiune. Încă din prima parte, ambele echipe au rămas fără un jucător de bază, Ghiban (Steaua) și Dunca (Oradea), fiind eliminați cu drept de înlocuire după un schimb de lovituri pe sub apă. Cei doi avuseseă ceva de împărțit și la primul joc. La finele celor patru reprize regulamentare, scorul a fost egal, 3-3 (1-1, 2-1, 0-1, 0-0), ambele echipe părând obosite după efortul din ziua precedentă. În plus, cei doi portari, Dragoș Stoenescu (Steaua) și Gojko Pjetlovic (Oradea), având intervenții bune. De data aceasta raportul superiorităților a fost mai strâns, 14-11 în favoarea Stelei.

Câștigătoarea s-a stabilit astfel la penaltyuri de departajare. Eroul fazei a fost Dragoș Stoenescu, portarul Stelei parând prima aruncare a orădenilor și ghicind-o pe a doua, care oricum a lovit bara. Steaua a marcat de patru ori la penatyuri, astfel că s-a impus cu 7-5.

Următoarele două partide sunt programate la Oradea.

În finala mică, scorul este egal în disputa dintre Dinamo și Sportul Studențesc Corona, 1-1. Dinamo s-a impus în primul joc cu 9-8, în timp de studenții au câștigat cel de-al doilea joc cu 7-5.

Credit foto: csasteaua.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
Decizie pentru românii cu buletine. S-a dat termen legal 180 zile. Trebuie schimbate actele de identitate
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×