Stoenescu: „S-a terminat Mondialul pentru noi”
România i-a fost superioară Muntenegrului în prima jumătate a
barajului pentru sferturile CM din Shanghai, însă în partea
secundă, tricolorilor le-au lipsit precizia, inspirația și
luciditatea. 4-8 (1-2, 2-1, 0-3, 1-2) contra campioanei europene
din 2008 și mâine întâlnim Canada (6:30), în primul meci pentru
9-12.
Cosmin Radu și colegii lui au jucat perfect în primele două acte.
Alex Matei a avut două viteze peste adversari, defensiva a fost
compatibilă cu aspirațiile tricolorilor și nimic nu anunța căderea.
Pentru că speranțele tricolorilor au ars în sfertul al treilea al
partidei, după ce la pauza mare tabela afișa un echitabil 3-3.
Momentul psihologic? În 90 de secunde, cea mai bună națională
masculină din România ultimului deceniu a beneficiat de două
superiorități numerice. Niciuna valorificată însă. Debusolați,
tricolorii n-au avut replică pentru taifunul muntegrean!
„Nu ne-am apărat la superiorități numerice. Este boala noastră, a
românilor, nu marcăm superioritățile și primim gol din
inferioritate numerică foarte ușor. S-a terminat Mondialul pentru
noi. Nu pot să zic că este locul nostru în 9-12, dar…”, a
concluzionat Dragoș Stoenescu pentru site-ul www.h2opolo. Mâine
întâlnim Canada, „bestia nera” care în martie 2008 ne bloca la
Oradea drumul spre JO din Beijing. În celălalt meci al
miniturneului 9-12, Japonia întâlnește Australia.