Ungaria – România, scor 14-7, într-un meci amical de polo

Echipa națională de polo a României a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 14-7 (3-1, 2-2, 5-2, 4-2), de campioana olimpică Ungaria, într-un meci amical disputat la Bekescsaba.

Tricolorii au evoluat excelent până în minutul 20, când tabela arăta 6-5 pentru Ungaria, după care au mai marcat doar de două ori, în ultimul minut de joc.

Marcatorii echipei României au fost Negrean 2, C. Radu 2, Ghiban 1, Diaconu 1, Bușilă 1, în timp ce pentru Ungaria au înscris Biros 2 goluri, Kasas 2, Hosnyanszki, Varga Denes, Varga Daniel, Varga Tamas, Madaras, Kiss Gergely, Kiss Gabor, Szivos, Steinmetz, Katonas, toți cu câte un gol.

Cele două echipe se vor duela și joi, la Szolnok, după care tricolorii vor reveni la București, unde se vor pregăti timp de două săptămâni.

Ultimul test pentru echipa României, înaintea participării la JO, va fi Dublin Cup, între 5-8 iulie, cu Ungaria, Muntenegru, Croația și Marea Britanie.

Competiția olimpică de polo se va desfășura între 29 iulie și 12 august.

Conform regulamentului, după disputarea meciurilor din grupe, primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală, de unde câștigătoarele vor juca semifinale și, ulterior, finala mică și finala mare.

La ediția din 2008, la Beijing, titlul olimpic a fost cucerit de Ungaria.

Mediafax

Publicat: 21 06. 2012, 09:44
Actualizat: 21 06. 2012, 09:45