Portugalia-România (sâmbătă, ora 17.00). Care este istoria confruntărilor directe dintre cele două echipe de rugby și povestea meciului din 2007
Echipa națională de rugby a României va juca la Complexul Sportiv din Caldas da Rainha împotriva Portugaliei, nou-promovată în eșalonul Rugby Europe Championship. Partida va fi sâmbătă, de la ora 17.00, și va transmisă de TVR 1.
Precedenta confruntare directă – ultimul meci dintre portughezi și români a fost în 2018, la Baia Mare, cu victoria României, 36-6, în ultimele cinci întîlniri pe tărăm lusitan, „lupii”, așa cum sunt denumiți portughezii, au câștigat de două ori. De asemenea, un meci memorabil a fost cel desfășurat la Toulouse la Cupa Mondială din 2007, meci în care echipa portugheză a jucat excelent și a fost aproape de victorie, dar a cedat pe final la doar patru puncte, scor 14-10 pentru stejari.
Cea mai mare surpriză a furnizat-o Portugalia în 2003
A fost unica noastră victorie la acel turneu final, după 8-85 cu Noua Zeelandă, 0-42 cu Scoția și 18-24 cu Italia. În sezonul 2003-2004 al CEN, Portugalia a furnizat o mare surpriză, învingând România cu 16-15 la Lisabona, instalându-se în fruntea clasamentului la jumătatea competiției. În rest, au fost victorii clare pentru jucătorii noștri.
„Stejarilor” li s-au alăturat direct in Portugalia, căpitanul Mihai Macovei și pilierii Ionel Badiu și Costel Burtilă. Elevii lui Andy Robinson au ajuns duminică dupa-amiază în Portugalia, la Cascais, unde vor fi cantonați până în ziua meciului.
Cinci modificări au avut loc la grămadă şi două la treisferturi. Astfel, în prima linie vor începe Badiu şi Cojocaru, faţă de Pristăviţa şi Căpăţână, în linia a doua, în locul lui Van Heerden este Adrian Motoc, în linia a treia revine căpitanul Mihai Macovei şi la închidere se mizează pe Kamil Sobota, la uvertură în locul lui Daniel Plai va fi Tudor Boldor, singura schimbare pe linia de treisferturi fiind apariţia lui Taylor Gontineac, în locul lui Cătălin Fercu.
„Venim după un meci greu, fizic, cu Georgia şi pentru noi este important să ne concentrăm pe această partidă cu Portugalia. Ne dorim să facem un meci bun, să reuşim să punem în joc ceea ce am făcut la antrenamente. A fost o săptămână bună de pregătire, suntem motivaţi şi pregătiţi să dăm totul pe teren. În acest sezon competiţional este important să începem să dezvoltăm planul de joc pe care Andy ni l-a propus, să creştem echipa. Ne dorim să progresăm de la meci la meci, ca la finalul acestei competiţii să fi făcut paşi importanţi spre ceea ce ne va aştepta la anul, începerea calificării la Cupa Mondială din 2023. Trebuie să tratam acest meci cu Portugalia cu seriozitate maximă, deşi este o echipă care a revenit în acest sezon în Rugby Europe Championship, are un potenţial mare”, a declarat căpitanul Mihai Macovei.
Portugalia-Georgia, din 7 martie, se va juca la Paris
Prezent la conferința de presă pentru prezentarea jocului, președintele Federației Portugheze de Rugby, Carlos Amado da Silva, a declarat că se așteaptă sâmbătă un „joc de rugby bun, într-un oraș care a fost atât de bun pentru Portugalia”. Șeful Federației a a anunțat că intratea la meciul Portugalia-România va fi gratuită.
Staff-ul administrativ al Portugaliei a decis ca meciul cu Georgia, programat pe 7 martie să se joace la Paris, pe stadionul Jean Bouin. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că mulți dintre componenții celor două echipe naționale evoluează la echipele de club din Franța. Astfel se evită cheltuieli mari de transport. „Stejarii” au fost învinși de georgieni cu 42-13 la Tibilisi, în timp ce Spania a trecut de Rusia cu 31- 12 chiar la Moscova. Portugalia a câștigat acasă, în fața Belgiei, cu 23-17.
Clasament
1. Georgia, 5 puncte
2. Spania, 5 puncte
3. Portugalia, 4 puncte
4. Belgia, 1 punct
5. Rusia, 0 puncte
6. România, 0 puncte
Cine transmite la tv ediția din 2020 a Turneului Celor 6 Națiuni la rugby
Programul României in REC 2020:
1 februarie Georgia – România 41-13, Tbilisi
8 februarie Portugalia – România, Caldas da Rainha
22 februarie România – Spania, Stadionul Municipal Botoșani
7 martie Rusia – România, Krasnodar
14 martie România – Belgia, Stadionul Municipal Botoșani