Potec plonjează în apă pentru a descoperi viitori campioni ai României la natație. Unde va avea loc evenimentul
Cea de-a treia ediție a concursului național de înot „Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni” va avea loc în perioada 9-10 iulie, în București, la Stejarii Country Club, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Competiția este adresată copiilor cu vârste între 9 și 11 ani, băieți și fete, membri ai unui club de înot înregistrat la Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. Înscrierile se realizează până marți, 5 iulie.
În urma concursului, vor fi selecționați cei mai talentați copii, a căror evoluție va fi monitorizată pas cu pas de către campioana olimpică, Camelia Potec. De asemenea, aceștia vor beneficia de două cantonamente de câte o săptămână, la Stejarii Country Club.
„Prin intermediul acestei competiții ne dorim să oferim ocazia juniorilor talentați să își demonstreze calitățile și să descopere atmosfera unui concurs național de amploare. Sperăm să reunim cât mai mulți copii, din toată țara, care merită să fie îndrumați spre a deveni campionii de maine care vor urca steagul României pe podiumurile concursurilor internaționale”, a declarat Camelia Potec, Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
Scopul concursului național este acela de a identifica cei mai talentați juniori care au potențial de a face performanță la înot în cadrul competițiilor internaționale. Probele de concurs presupun exersarea unuia sau a mai multor stiluri de înot (fluture, spate, bras și craul), pe distanțe de 50 și 100 metri, în funcție de categoria de vârstă.
MEDIAFAX