Constelația de vedete a sportului românesc e pe cale să mai piardă o stea. Peste doar șapte zile, Camelia Potec (27 de ani), campioana olimpică de la Atena, se va retrage la mal din cauza indolenței sistemului din România.
În urmă cu o lună, medaliata cu bronz de la Roma primea promisiuni din partea MTS, COSR și a forului de natație că antrenorul său, francezul Philipe Lucas, ar urma să primească un salariu din partea structurilor de la noi, după ce tehnicianul din Hexagon făcuse muncă voluntară în ciclul olimpic. „Sunt mari șanse să continui activitatea de performanță, dar, dacă nu se va îndeplini condiția, mă apuc de alte lucruri, de făcut copii…”, spunea brăileanca în august.
Refuz din toate părțile
Ieri însă, macazul s-a schimbat la 180 de grade după veștile sosite din partea forurilor superioare de la noi. „Eu nu am cum să-l plătesc pe Philipe din banii mei de la Steaua. Domnul Viorel Păunescu s-a arătat dispus să dea o parte din leafă, reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului mi-au spus că nu pot suporta salariul lui, iar oficialii COSR doresc ca Lucas să stea în România 12 luni pe an, ceea ce nu este posibil, pentru că eu nu am parteneri de antrenament în țară cu care să-mi duc la bun sfârșit antrenamentele, iar Philipe mai are sportivi în grupa lui în Franța. Probabil că nu se va mai rezolva nimic, dar eu totuși mai aștept până pe 15 septembrie”, a declarat aseară Camelia pentru ProSport. Dacă situația nu se va rezolva, înotul românesc ar rămâne doar în Răzvan Florea, după ce Ștefan Gherghel și Dragoș Coman, ceilalți membri ai cvartetului generației 2000, au abandonat sportul de performanță după JO.
3 ediții ale Jocurilor Olimpice a bifat Cami: Sydney 200, Atena 2004 și Beijing 2008. În carieră a fost antrenată doar de trei tehnicieni: Ion Ionescu, Doina Sava și Philipe Lucas După Beijing, potopul
Ediția Jocurilor Olimpice de la Beijing a consemnat mai mult ca niciodată linia de finiș a mai multor vedete din sportul românesc. Astfel, fie imediat după regalul din China, fie în acest an s-au retras canotoarele Geta Andrunache și Viorica Susanu, sabrerul Mihai Covaliu, gimnasta Steliana Nistor și gimnastul Marian Drăgulescu (revenit însă de curând în activitate).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER