Camelia Potec, cea mai valoroasă reprezentantă a natației românești din ultimii ani, este la o lungime de bazin de a pune capăt sportului de performanță, în care a pășit acum mai bine de un deceniu. Revenită ieri în țară, de la Europene, unde a fost susținută de întreaga familie, Camelia a vorbit, pentru ProSport, despre planurile de viitor și despre motivele care au stat în spatele „dezamăgirii” de la Budapesta, unde a fost în două rânduri în apropierea podiumului (la 1.500m liber și la 400m liber).
Cami, care sunt primele concluzii? A fost greu și a ieșit prost, nu foarte prost. Mi-am dorit enorm o medalie, dar nu a fost să fie. A fost un an greu din punct de vedere psihic. Pregătirea nu a fost la fel de bună ca anii trecuți, iar dacă psihic nu ești bine, fizic nu poți face multe.
Duminică, la 400m liber, ai fost la un pas de podium… A fost o zi tristă pentru mine, pentru că pe 15 august este și ziua fratelui meu și îmi doream să îi fac cadou o medalie. De fapt, de câțiva ani încerc asta, dar niciodată nu mi-a ieșit. Tot pe 15 august, în 2004, la 400m am ieșit pe patru, în 2008 la 800m la fel…
Speranțele de medalie se legau de 1.500m… Și eu tot la 1.500m m-am gândit, dar pe la jumătatea cursei mi-am dat seama că nu aveam cum să urc pe podium. La 400m, dimineața, în serii, nici nu mă gândeam că voi prinde finala. Știam că nu am nicio șansă, nici la Naționale nu doream să înot 400m, dar așa a fost să fie.
Ești dezamăgită de evoluția de la Europene? Da, și e normal. Mă așteptam într-un fel, nu am avut nici destulă încredere în mine, însă cum nici celelalte adversare nu au fost foarte bine pregătite și vezi că tot nu ești pe podium, e greu.
„Nu cred că mai pot duce un loc 4”
Există multe întrebări legate de viitorul tău… Deocamdată, nu vreau să mă gândesc la înot. Am vorbit și cu antrenorul meu, Philippe Lucas, și am convenit ca în următoarele luni să nu vorbim despre asta. Ne auzim la telefon, iar în momentul în care voi lua o decizie, îi voi spune.
Ce poate influența decizia ta? Este tot mai dificil să merg mai departe, nu ca performanță, ci ca depărtare de casă, este foarte greu psihic, iar cu locurile acestea 4 e tot mai greu de continuat. Nu știu dacă mai am puterea să mai duc încă un loc 4.
Are Camelia Potec ambiția să continue? Nu știu, trebuie să mă gândesc la plusuri și la minusuri. Motivație aș mai găsi pentru încă doi ani, dar acum, cu rezultatele acestea proaspete în minte, cu toate dezamăgirile și anul acesta greu, răspunsul este nu. Ce urmează? O vacanță alături de ai mei. Familia este cel mai important lucru și vreau să fim toți, să ne bucurăm de acest timp. Acesta este și faptul care va cântări enorm în hotărârea mea. Dacă se mai merită să îmi risc sănătatea și toate acele stări de mai puțin bine, sau să rămân acasă și să fiu alături cei dragi mie.
Motivele minieșecului de la CE Budapesta
1. „Primele trei luni de pregătire de la Saint Germain au fost groaznice pentru că, din cauza clorului din piscină, făceam antrenamente ușoare, mai mult stăteam la pat și tușeam”
2. „O plimbare continuă în pregătire, din două în două luni schimbam locul unde ne antrenam, din cauză că antrenorul meu nu avea un club stabil”
3. „Grupa mică cu care m-am pregătit. Pentru prima dată în trei ani, am făcut pregătire singură. Înainte aveam doi «iepuri» pentru probele lungi, doi băieți care trăgeau și ei pentru 1.500m. E greu să faci serii de 6 km contracronometru de unul singur”
4. „Stresul legat de problemele financiare, necesitatea de a găsi bani pentru a-mi plăti antrenorul”.
Cu canoe dublu spre podium Campioni europeni la 500m și medaliați cu bronz la 1.000m, la canoe dublu, Silviu Dumitrescu și Victor Mihalachi adună cele mai multe speranțe de medalie ale staffului tehnic la Mondialele care vor debuta mâine, la Poznan. Antrenorul secund, Florin Popescu, speră ca elevii lui să vâslească spre podium, la jumătatea ciclului olimpic. „Cei doi au crescut mult de la Europene, pregătirea a fost foarte bună, iar timpii mult superiori. Pentru noi ar fi mai important un podium la 1.000m, pentru că este probă olimpică”, a spus acesta. Printre aspiranții la o medalie se află și Silviu Simioncencu, la canoe simplu, 1.000m.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER