Ploaia rece și zâmbetele calde ale apropiaților l-au purtat pe brațe pe Răzvan Florea, în ziua a doua a Naționaleleor de la București, spre ultimul titlu de campion al României, cel din sprintul final de la 100 m spate (56’57).
Aplauzele și felicitările par a nu fi suficiente, într-o arenă în care și cel mai neînsemnat loc a fost ocupat. Răzvan e puțin stânjenit, ca un artist ce tremură de emoții la fiecare reprezentație în fața fanilor săi, iar acum, în apropierea căderii cortinei, omul care înoată și la concursuri de salvamari cu probe prin diferite petice de mare sau ocean, își ia băiețelul, Tudor, strâns în brațe și îi fură un sărut soției sale Oana.
Venită pe fugă din Constanța, așa cum a făcut-o de zeci de ori – aproape la Atena sau peste mări și țări la Melbourne – femeia din spatele victoriilor lui Răzvan răspunde rugăminții ProSport de a istorisi un epidod neștiut din cariera „Căpitanului”. Optează chiar pentru unicul moment în care natația masculină românească a bifat o medalie olimpică. „La Atena eram cu viitoarea soacră, am izbucnit în lacrimi și am căzut, iar un voluntar a crezut că mi s-a făcut rău. Răzvan mă pregătise înainte de cursă cu un sec: «eu n-am cum să iau medalie». Ce a urmat știți! Dar care au fost dedesubturile? Nimeni nu știe că Răzvan are acasă medalia de bronz, dar diploma de…argint! Cu locul 2! Pentru că celebrul Aaron Peirsol, câștigătorul, fusese inițial descalificat pentru bătaie de picioare nepermisă. A depus contestație, în timp ce organizatorii marcau diplomele, și a câștigat. Așa a rămas Răzvan cu bronzul și cu diploma de argint”. Cu ce am rămas noi? Puști de 16 ani, adversarii de ieri ai lui Răzvan se uită admirativ după idolul lor. Poate îl vor urma…
După bronzul de la Atena, Oana i-a făcut cadou lui Răzvan un cub format din poze și articole apărute în presa vremii
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER