Surpriză neașteptată în Super Bowl! La doar un minut și jumătate după startul celei de-a doua reprize, meciul dintre Baltimore Ravens și San Francisco 49ers a fost întrerupt din cauza unei pene de curent care a afectat aproape jumătate din instalația de nocturnă a Super Dome-ului din New Orleans.
La doar câteva secunde după ce quarterbackul lui 49ers, Colin Kaepernick, a fost doborât de un adversar, curentul s-a oprit în aproape jumătate de stadion. Atât comentatorii CBS, postul care a produs transmisiunea, cât și cei ai televiziunilor prezente la New Orleans nu au putut transmite în direct timp de aproape 20 de minute. Tehnicienii arenei cu o capacitate de 76.000 de locuri au lucrat aproape 20 de minute pentru a repune în funcțiune curentul electric. În tot acest timp, jucătorii au făcut mișcări de stretching pentru a rămâne încălziți.
Baltimore Ravens a dominat clar jocul și conducea cu 28-6 în meciul cu San Francisco 49ers înainte de pauza pricinuită de căderea de tensiune. Ravens a câștigat finala cu 34-31.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER