Gala Natației a avut loc săptămâna trecută la Sala Paris din din Complexul Militari Ballroom, evenimentul fiind prilejuit de împlinirea a 85 de ani de activitate a FRNPM. Inițial, în anul 1930, forul național a plecat la drum sub denumirea de Federația Română de Înot, după care, de-a lungul vremii, au apărut diverse modificări de formă și de structură.
Foto: Octavian TILEAGĂ‚
FRNPM a adus o surpriză tuturor, prin elaborarea metodologiei de includere a sportivilor și antrenorilor în „Tribuna de Onoare e Natației și pentatlonului Modern din România” (TONPMR). Acest act, aprobat de către Biroul Federal al FRNPM, presupune, conform performanțelor sportive, stratificarea valorilor în nouă clase diferite, cu sistem de promovare-retrogradare. În primul val de figuri introduse în TONPMR se află 42 de sportivi și 15 antrenori. În clasa I se regăsesc cele două campioane olimpice Diana Mocanu și Camelia Potec, la categoria sportivi, iar la antrenori, în clasa corespunzătoare, se află Laura Sachelarie, respectiv Doina Sava.
6 medaliați olimpici are natația românescă: Anca Pătrășcoiu (bronz 1984), Noemi Lung (argint și bronz 1988), Beatrice Câșlaru (argint și bronz 2000), Diana Mocanu (două medalii de aur 2000), Camelia Potec (aur 2004), Răzvan Florea (bronz 2004)
Octavian Tileagă a pregătit un film captivant despre istoria natației în România
Festivitatea a avut mai multe momente speciale. Antrenorul constănțean Octavian Tileagă a pregătit un film de prezentare despre istoricul FRNPM, secțiunile fiind cele legate de înot, sărituri în apă, polo pe apă sau pentatlon modern. În afara sportivilor și antrenorilor, printre invitații de marcă s-au aflat Gabriela Szabo, campioană olimpică la atletism, Alina Dumitru, campioană olimpică la judo, Florin Mișcă, secretar general adjunct al COST, Carmen Tocală, secretar de stat în MTS, Helmuth Duckadam, fostul portar al Stelei București la triumful în Cupa Campionilor Europeni la fotbal (1986), Liviu Răducanu, președintele Federației Române de Polo, Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia, Mircea Minea, primarul comunei Chiajna (Județul Ilfov) și alții.
„Îmi doresc din tot sufletul ca și peste 15 ani, atunci când vom sărbatori centenarul, să ne revedem sănătoși. Celor care sunt încă în activitate le doresc să obțină cât mai multe medalii la campionatele la care vor participa”
„Cum aș putea să găsesc cuvintele potrivite ca să vă mulțumesc în numele instituției pe care o conduc? Știu că un simplu „mulțumesc” nu este de ajuns pentru toate momentele frumoase pe care le-ați oferit românilor, pentru clipele de neuitat și pentru emoțiile trăite la marile competiții internaționale la care ați participat și ați tinut sus drapelul românesc.
Acum, la cei 85 de ani de la înființarea Federației Române de Înot, așa cum se numea în 1930, putem fi mândri că am făcut istorie în natația mondială. Îmi doresc din tot sufletul ca și peste 15 ani, atunci când vom sărbatori centenarul, să ne revedem sănătoși. Celor care sunt încă în activitate le doresc să obțină cât mai multe medalii la campionatele la care vor participa.
40 de înotători români au urcat de-a lungul timpului pe podiumurile CE, CM și JO
Mă bucur că ați răspuns prezent în număr atât de mare la Gala Natației Românești si sper ca pe viitor să ne întâlnim tot în asemenea conjuncturi plăcute. Vreau să le transmit pe această cale și partenerilor care au fost alături de noi că au parte de toată considerația mea. Nu în ultimul rând, mulțumiri jurnaliștilor din presa scrisă și TV pentru interesul pe care l-au acordat acestui eveniment. Îmi doresc ca pe viitor, prin performanțele sportivilor noștri să aibă cât mai multe subiecte frumoase despre natația românească. Mult succes dragi sportivi, antrenori si conducători de cluburi în activitatea pe care o desfășurați în următorii ani competiționali”, a declarat, la finalul galei, Camelia Potec, președinte FRNPM și om-orchestră al evenimentului.
Diana Mocanu a devenit mămică
Dintre sportivii și antrenorii premiați au fost absenți motivați, cum ar fi exemplul Dianei Mocanu, care de curând a devenit mămică. Sponsorii și partenerii FRNPM au avut un moment aparte dedicat lor, iar după programul propriu-zis, ambianța sonoră a fost asigurată de cunoscutul interpret Adrian Enache. La Gala Natației 2015 au participat peste 200 de persoane, fiecare club afiliat la FRNPM fiind invitat să participe la eveniment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER