Președintele ANST este decisă să taie în carne vie printre angajați dacă Registrul bazelor sportive nu este întocmit în trei zile Tocală le dăduse angajaților termen de trei luni pentru înființarea unui Registru, însă nimeni nu a mișcat un deget
După 1990, patrimoniul sportului a fost un tort din care s-a înfruptat oricine a vrut și a avut relații. Zeci de baze, terenuri sau stadioane au dispărut pur și simplu imediat ce au fost trecute, prin tot felul de artificii legislative, în mâna unor asociații sau a unor privați, totul cu sprijin de la cel mai înalt nivel. O furtună iscată ieri în ANST dezvăluie mecanismul prin care devalizarea a primit girul forului care trebuia să apere interesele sportului.
Șefa autorității, Carmen Tocală, s-a trezit în fața unei situații care a scos-o din sărite. În 2010, Curtea de Conturi a impus ANST înființarea unui Registru al bazelor sportive, prin care să poată fi monitorizat și cel mai mic activ din patrimoniul sportului. În urmă cu trei luni, când Tocală a ajuns la ANST, nu se mișcase nici măcar o hârtie pentru a se înființa Registrul.
„A fost o complicitate totală. Nu s-a făcut nimic pentru că nu s-a vrut”, spun surse din ANST. Fosta șefă de la baschet a intrat tare în subiect și le-a dat temă angajaților ca totul să fie pus la punct până la începutul lui septembrie. Surpriză însă: ieri a aflat că nu s-a întreprins nimic. „A fost o ședință cu scântei. Tocală le-a spus că dacă în trei zile nu se achiziționează registrele face curățenie. Va fi deranj mare, dar cineva trebuia să spargă buba asta”, susțin aceleași surse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER