Președintele CIO, mulțumit de ce a găsit la Brașov: „Am văzut o infrastructură bună și o regiune frumoasă” Primele reacții la deschiderea FOTE

Președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Jacques Rogge, a declarat, înainte de deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European, că a văzut o infrastructură bună în Brașov și o regiune frumoasă, informează site-ul oficial al competiției.

„Am văzut o infrastructură bună și o regiune frumoasă, am auzit numai vorbe frumoase de la antrenori. Sportivii, antrenorii și instructorii sunt fericiți de ceea ce au găsit aici. Bazele sportive sunt de o calitate foarte bună, instructorii străini fiind foarte impresionați”, a spus Rogge.

Jacques Rogge a precizat că în opinia sa România are șanse de a obține medalii la schi alpin și la biatlon: „Nu sunt expert în predicții dar cred că aveți șanse la schi alpin și biatlon. Va fi bine să avem o medalie din România”.

Președintele COSR, Octavian Morariu, consideră că România are șanse la biatlon, la schi fond și la sărituri cu schiurile.

„Cred că FOTE se va desfășura în foarte bune condiții, au fost foarte multe discuții pe marginea organizării pe care eram convins că le vom depăși. Am avut tot timpul încredere în oameni, în comitetul de organizare, în toți cei care ne-au sprijinit, comitetul interministrial, guvernul și stiam că este un efort foarte mare. Sigur că trebuie să dorești până la urmă acest lucru dar cred că de acum lumea începe, pe de o parte să aibă o dovadă de dimensiunea unei asemenea competiții , unde efortul este uriaș, și, în acelși timp, lumea începe să înțeleagă că am căpătat cu toți o experiență interesantă pe care va trebui să o fructificăm în continuare. Sigur aceste competiții deschid calea organizării altor competiții, acesta este și scopul nostru. Acela de a dovedi lumii sportive internaționale că putem organiza competiții mari și în acest fel putem cere să avem competiții mari”, a afirmat Morariu.

Festivalul Olimpic al Tineretului European se desfășoară în Brașov, Râșnov și Predeal, Cheile Grădiștei – Fundata, în perioada 17 – 22 februarie.

Mediafax

Publicat: 17 02. 2013, 16:38
Actualizat: 23 04. 2013, 14:47