Dinamo a dat o adevărată lovitură prin aducerea lui David Popovici în „Ștefan cel Mare”, iar conducerea clubului a explicat cum a fost adus sportivul de la rivala CSA Steaua.
Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, a recunoscut că nu s-a temut de un refuz al lui David Popovici, care a uimit la Jocurile Olimpice.
David Popovici a terminat pe locul 4 în proba de 200 de metri liber, fiind extrem de aproape de a doua medalie olimpică din istoria natației românești masculine. În proba de 100 de metri a terminat doar pe locul 7, însă a făcut o cursă la fel de bună, iar viitorul său arată foarte bine.
Conducerea celor de la Dinamo a subliniat că David Popovici n-a fost forțat să aleagă varianta de a veni în „Ștefan cel Mare”.
„Nu a existat această teamă, să nu-l ofertăm. Noi ne-am făcut pur și simplu datoria. A fost alegerea lui, nu putem să obligăm sportivii să facă un pas sau altul”, a spus Ionuț Popa, la festivitatea de premiere a medaliaților olimpici de la Tokyo.
„Pierdere enormă pentru Steaua!
Ne întrebam oare ce putea Dinamo să ofere mai mult decât Steaua? Bazinul olimpic pe care Steaua, club cu campioană olimpică, nu este în stare să îl construiască?
Ce face oare departamentul de marketing al clubului pentru a aduce venituri și imagine pentru club, ca astfel de situații să nu aibă loc? Ce face domnul comandant pentru dezvoltarea infrastructurii pentru sport a clubului?
– 0 promovare performanțe sportive ale actualilor și foștilor campioni steliști – 0 promovare și planuri pentru dezvoltarea infrastructurii – 0 campanii de atragere sponsori și suporteri, mai ales la sporturile de echipă!
Care este strategia pe termen mediu și lung?
Tot punem aceste întrebări de peste 7 ani!!!”, se arată în postarea fanilor steliști, pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER